Ca Adventist de Ziua a Şaptea, măcar prin naşterea într-o familie Adventistă şi frecventarea unei biserici Adventiste, am fost familiarizat cu preocuparea până la obsesie a Adventiştilor cu profeţiile biblice, în special cele din Daniel şi Apocalipsa. Majoritatea celor ce expuneau “seminarii” pe acest subiect repetau fraze standard şi foloseau scheme profetice trase la indigo. Ca urmare, interesul meu pentru profeţii s-a situat în zona minimală a unor cunoştinţe generale, cum de altfel este valabil pentru marea masă a credincioşilor. Cunoaşterea profeţiilor era sau este o “marcă respectabilă” a elitelor bisericii, nu atât de mult a pastorilor, cât a teologilor şi profesorilor de Biblie.
Ȋn anii de maturitate fizică şi intelectuală am deprins un gust pentru cercetare (ca amator, ca laic auto-didact) în domeniile religiei, istoriei, sociologiei (şi altele) astfel că am început să înţeleg mai bine textele antice şi Biblia. Nu pretind nici un fel de autoritate, ci sunt doar un student permanent! Dacă împărtăşesc, aici sau altundeva, idei şi sugerez posibilităţi de interpretare a textelor biblice, nu o fac din vreun fel de interes de “evanghelizare” sau de captare a vreunor adepţi sau ucenici. O fac din prietenie şi onestitate intelectuală, ca unii care suntem într-o căutare continuă după adevăr. Acesta este singurul scop.
Mandatul Celor Şapte Munţi
Nu ştiu dacă aţi observat, dar ȋn ultimele decade are loc o renaştere a fenomenului profetico-apocaliptic. Ȋnainte de a intra ȋn subiectul propriu-zis al acestei expuneri voi aminti cȃteva aspecte introductive care vor ajuta la ȋnţelegerea contextului general.
Studiile realizate anul trecut de firme ca Pew Research Institute şi Gallup arată că numărul creştinilor în Statele Unite a scăzut considerabil în ultimele 2 decade. Dacă până în anul 2000 procentajul celor care afirmau că sunt creştini depăşea 70%, în ultimii 20 de ani procentajul acestora a scăzut sub 50%.
Concomitent, procentajul celor care se identificau ca agnostici sau atei a crescut semnificativ. Dacă înainte de anul 2000 procentajul acestora era de aproximativ 8%, prin anii 2010 el se situa la 13%, iar în ultimii trei ani a crescut la 21%. Interesant este că marea majoritate a celor care au renunţat la creştinism provine din rândul protestanţilor, ceea ce spune ceva, nu-i aşa? Dar ce?
Singura zonă a lumii unde se înregistrează o creştere a numărul celor care se convertesc la Creştinism este în emisfera Sudică a lumii, în special în America Latină şi Africa. Se merită menţionat că aceste convertiri sunt de o nuanţă aparte, şi anume, ele se observă în bisericile de tip Penticostal, adică în bisericile neo-harismatice, unde se pretinde că au loc fenomene supranaturale, minuni, exorcisme, vindecări miraculoase, vedenii şi proclamaţii profetice, toate acestea cu un intens damf de apocalipticism. Dacă numărul creştinilor în Nord şi West continuă să descrească, iar în Sud continuă să crească, ne putem aştepta ca în deceniile următoare să avem de-a face cu un nou tip de Creştinism. Cum se explică această extindere a fenomenelor harismatice neo-penticostale şi neo-evanghelice cu substrat apocaliptic?
C.S. Lewis şi Friedrich A. Hayek ȋn lucrările lor “The Abolition of Man” (1943) şi “The Road to Serfdom” (1945), desi prezintă subiecte diferite (Lewis concentrându-şi atenţia asupra substraturilor filozofice ale educaţiei Westice, iar Hayek subliniind pericolele planificării centrale a economiei), au în comun exprimarea temerii că Germania nazistă şi ideologia totalitară a secolului al XX-lea erau un tip nou de tiranie şi o anticipare a altor tiranii care aveau sa apară în diverse forme, una din ele fiind ceea ce este cunoscut ca “scientism”, o ideologie care afirmă că ştiinţa este singura sursă veritabilă a cunoaşterii şi ea este, sau ar trebui să fie, baza oricăror decizii, fie economice, sociale, sau (mai ales) politice. A urmat apoi sceptrul comunismului ateist care s-a extins rapid în întreaga lume, iar mai recent avem tirania tehnocraţilor, care sunt nişte închinători ai zeului numit “scientism”. Dacă încă nu aţi sesizat că acest număr redus de “experţi” sunt capabili să impună măsuri draconice “în numele ştiinţei” prin care guvernele, şi prin ele întreaga populaţie a globului, să fie supuse ca oile care merg la măcelărie unor decizii luate “pe baza ştiinţei”, (de genul “ştiinţa a demonstrat că…”), faceţi un pas înapoi şi priviţi cu detaşare la ce s-a petrecut în ultimii trei ani.
Ȋn aceste condiţii, o serie de fenomene şi curente religioase pot fi ȋnţelese ca o reacţie la realitatea unei lumi tot mai mult dominată de secularism şi ateism, o lume ȋn care religia, ȋn general, şi creştinismul, ȋn special, şi-au pierdut relevanţa şi influenţa ȋn arena publică. Nu este doar “ştiinţa seculară sau filozofia anti-teistă” cauza acestei pierderi a relevanţei, ne spune C.S. Lewis în cartea “Dumnezeu în căutarea omului”. Religia are propria sa vină, şi aici ar fi prea multe de spus, aşadar las acest subiect pentru o altă ocazie. Cert este că atât de o parte, cât şi de cealaltă parte a baricadei se duce, în definitiv, o luptă pentru putere, nu doar întru supravieţuire, ci întru dominarea tuturor sectoarelor societăţii. În cadrul acestei lupte, care se desfăşoară în Statele Unite, dar şi la nivel global, merită să menţionez o mişcare religioasă numită “Noua Reformă Apostolică”. Această sintagmă este adesea contestată chiar de cei care, pe ascuns, aderă la ideologia pe care o reprezintă. “Noua Reformă Apostolică” nu este o organizaţie cu membri înscrişi în mod official, ci o ideologie la care se aliniază biserici sau indivizi care, deşi nu sunt neapărat uniţi şi nu au convingeri sau practici uniforme, intenţionează crearea unei a 5-a ramuri în Creştinism, pe lângă Catolicism, Protestantism, Ordoxia Estică şi cea Orientală. Un accent primordial se pune pe restaurarea a două funcţii, considerate pierdute în Creştinism, şi anume acelea de Apostol şi Profet. După cum se poate vedea în Efeseni 4:11, acestea sunt primele două din cele cinci daruri profetice enumerate de Pavel, care sunt invocate, mai ales în bisericile harismatice, ca baza a ceea ce este numit “the five-fold ministry”.
“Noua Reformă Apostolică” este o sintagmă creată de Charles Peter Wagner, misionar, profesor şi fondator al mai multor organizaţii creştine. Wagner este cunoscut şi ca autor al unor cărţi pe subiectul “războiului spiritual” (Efeseni 6:12), înţeles ca fiind lupta împotriva forţelor supranaturale demonice. Deşi acest concept este caracteristic cu precădere bisericilor neo-harismatice, el este adoptat şi de către alte denominaţiuni creştine.
Câteva caracteristici ale acestei Noi Reforme Apostolice prin care se deosebeşte de penticostalismul mainstream şi evanghelismul classic ar fi:
- Guvernare apostolică – Bazaţi pe Pavel, aceşti creştini susţin că Isus rânduieşte apostoli chiar şi în zilele noastre.
- Funcţia de Profet – Se spune că biserica are nevoie de profeţi chiar şi astăzi. Ei au un rol important în misiunea şi conducerea bisericii.
- Teologia Dominaţiei – sau Dominianism – este o teologie care se află la baza mişcării numtă “Mandatul Celor Şapte Munţi”. Vom reveni cu explicaţii.
- Structura relaţională – Conducerea eclesiastică nu se face prin structuri formale, oficiale, ci se realizează printr-o aliniere ideologică şi subalternă cu “apostolii” şi “profeţii”. Aceştia reprezintă autoritatea, în numele lui Dumnezeu, desigur!
- Teocraţie creştină – Deşi asemănătoare în scopuri şi intenţii cu teocraţia guvernamentală, teocraţia creştină reprezintă ideea că în toate sectoarele societăţii funcţiile importante de conducere să fie deţinute de creştinii conservatori. Sunt identificate şapte sectoare, sau munţi, sau zone de influenţă, şi de aici rezultă Mandatul Celor Şapte Munţi, descris mai jos.
Revenind la Teologia Dominaţiei (sau a Stăpânirii, sau Dominianism), idea face aluzie la Geneza 1:28 “Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” Acolo unde Cornilescu spune “şi stăpâniţi peste…” traducerea engleză spune ”and have dominion over…”. De la acest “dominion” vine “Dominion Theology”, care nu se referă doar la o administrare a Creaţiei, în general în sens fizic, de către om, ci se pune accent deosebit pe “mandatul cultural” de implicare a creştinilor în sfera civilă. Se disting trei tipuri ale acestei teologii. Fără să mergem în detalii cu privire la primele două, merită măcar să le amintim. Prima ar fi Integralismul Romano-Catolic (teologie care are la bază idea că biserica romano-catolică este singura biserică adevărată, iar celelalte biserici trebuie să se supună ei). A doua este de orientare evanghelică, numită Reconstrucţionism Creştin, care a originat din scrierile lui R.J. Rushdoony şi ale altor evanghelici prin anii 1960-70. Ce anume trebuie “reconstruit”, în concepţia acestora? Societatea! Cum? Prin theonomie, care este o formă creştină de guvernare civilă bazată pe legile Vechiului Testament impuse poporului Israel în vechime. Aici se include şi pedeapsa cu moartea, nu doar pentru crimă, ci şi pentru cei care practică sau promovează orice formă de idolatrie, homosexualitate, adulter, blasfemie şi vrăjitorie. Este drept că înşişi teologi reformaţi conservatori, cum ar fi Robert Godfrey, au criticat acest Reconstrucţionism.
Al treilea tip de Dominianism este cel de orientare neo-penticostală, cunoscut şi ca “Kingdom Now”, sau “Împărăţia Acum” (“vie împărăţia Ta…”), din care face parte şi “Mandatul Celor Şapte Munţi”. Este vorba de o mişcare religioasă non-denominaţională (cel puţin aşa pretinde) oarecum asemănătoare mişcării “The Moral Majority” iniţiată de Jerry Falwell pe timpul lui Reagan şi este promovată de dreapta creştină prin diverse agenţii non-guvernamentale şi organizaţii non-profit. Ideea de ”Şapte Munţi” este o aluzie la fiara descrisă în Apocalipsa 17. O femeie îmbrăcată în “purpură şi stacojiu” stătea pe o fiară stacojie care avea şapte capete şi zece coarne. Ȋn vs. 9-10 se oferă explicaţia că cele şapte capete ale fiarei sunt şapte munţi. Sunt şi şapte împăraţi, dar asta este o altă discuţie. (In partea a II-a a expunerii vom privi mai atent la acest pasaj din Apocalipsa 17.) Pentru astăzi, menţinez că “Mandatul Celor Şapte Munţi” foloseste termenul “munţi” în sens figurativ, adică “munţii” reprezintă şapte zone sau sfere de influenţă ale culturii, mai exact: educaţia, familia, guvernul/armata, religia, economia, media şi artele. În toate aceste domenii ale culturii trebuie promovaţi lideri creştini conservatori. Ni se oferă justificarea că lumea, prin căderea în păcat, a fost supusă influenţei lui Satan, care poartă “Curva Babilonului” peste cei şapte munţi/împăraţi/guverne, etc., iar Dumnezeu are nevoie de oameni care să-L ajute să ia din nou stăpânirea asupra lumii. Cei care se supun conducerii “inspirate” a apostolilor şi profeţilor trebuie să ia cu asalt “Babilonul” şi să-l cucerească prin aşezarea în fruntea acestor şapte arii ale culturii lideri creştini conservatori. In acest fel, societatea americană, şi lumea în general, este recucerită pentru Dumnezeu prin instaurarea unei teocraţii creştine, a mileniului de prosperitate, şi acestea duc la sfârşitul lumii şi la revenirea lui Hristos, ne spun promotorii acestei ideologii. Compară cu Isaia 2:2, un text favorit şi leit-motiv al miscării, care spune că ”în zilele care vor veni, muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor şi toate neamurile se vor grămădi spre el”. Un singur lucru au înţeles bine cu privire la Apoc. 17:9 aceşti visători, anume că “şapte” este un număr symbolic care reprezintă plenitudinea, totalitatea absolută. În rest, Dominianismul este în primul rând ne-biblic, şi în al doilea rând este periculos.
Printre liderii creştini care sprijină ”Mandatul Celor Şapte Munţi” se numără, ne spune Wikipedia, David Barton, James Dobson, John Hagee, Bill Johnson, Lance Wallnau, si Paula White. Iar printre liderii politici (mai toţi favorizaţi de Fox News), se află (ne spune tot Wikipedia) Michele Bachmann, Sam Brownback, Ted Cruz, Newt Gingrich, Mike Huckabee, Charlie Kirk, Sarah Palin, si Rick Perry. Nu este astfel de mirare că domnul Preşedinte Donald Trump a angajat-o pe Paula White pe funcţia de “consilier spiritual”, Trump nefăcând altceva decât a făcut şi Ronald Reagan după alegerile din 1980 când (pentru sprijinul primit din partea fundamentaliştilor creştini în timpul campaniei electorale), a numit pe Rev. Robert Billings (fondator şi primul director executive al mişcării The Moral Majority) în funcţia de Coordonator al celor zece districte ale Departamentului Educaţiei al Statelor Unite. Politicienii se folosesc de religioşi, iar religioşii se folosesc de politicieni, înţeleg asta, dar nu mi-ar fi trecut prin cap ca un Newt Gingrich, de exemplu, să fie suporter al Dominianismului creştin! M-aş fi aşteptat asta de la un Charlie Kirk, care în 2020 a spus “in sfârşit, avem un preşedinte care înţelege cei şapte munţi de influenţă culturală”, sau de la Paula White, care a spus că “Trump va juca un rol critic în Armaghedon, când Statele Unite va sta alături de Israel în lupta împotriva Islamului” (sursa: Wikipedia).
Cum îşi imaginează aceşti creştini conservatori că vor realiza planul lor? Înainte de a fi promovaţi şi votaţi în funcţii guvernamentale de conducere, este nevoie de a se pregăti oameni consacraţi, creştini conservatori care să pună pe primul loc valorile Bibliei, ale familiei şi ale credinţei. Pregătirea lor este scopul primordial al unor organizaţii şi forumuri non-profit orientate în jurul acestui deziderat. Mai întâi sunt organizaţii ca “The Turning Point USA”, o organizaţie studenţească fondată de susnumitul Charlie Kirk, sau “The Herritage Foundation”, ambele dedicate educaţiei tinerilor în spiritul politico-conservator creştin. Apoi sunt acele organizaţii masive, ca “CPAC” (de la Conservative Political Action Coalition). Alte organizaţii, care se extind dincolo de graniţele Statelor Unite includ The Trinity Forum, Youth with a Mision, şi The Pinnacle Forum. Cum spuneam mai sus, nu toate aceste organizaţii nutresc exact aceleaşi ambiţii sau împărtăşesc acelaş crez. Dar prin toate acestea, ca un fir roşu, se regăsesc idei sioniste de dominare internaţională, idei apocaliptice, sau promovarea unei evanghelii a prosperităţii.
Cei Şapte Munţi din Apocalipsa 17:9 sunt la rândul lor o expresie care provine din mitologie, cu nuanţe şi simbolistici vechi şi noi, dar interpretarea în paradigma istoricistă preferată de corelegionarii mei este nu doar eşuată din punct de vedere istoric, dar şi o modelare anacronică a ceea ce au intenţionat a fi textele mitologice sau apocaliptice. Dar despre asta, vom discuta în ocazia următoare.
