In articolul de fata as dori sa sugerez ca teoria evolutiei darwiniene a fost la inceput un concept care in timp a devenit un precept. Dupa cum spun unii lingvisti, concept inseamna idee, notiune generala, schita, ciorna, un model initial, o abstractizare a unei lucrari, si altele asemenea, iar precept inseamna norma, principiu, regula, dogma, axioma. Ca ilustratie a unui concept as putea aminti schita filogenetica alcatuita de Darwin:  

In coltul din stanga sus scrie “I think”, adica “ma gandesc ca”, “ideea mea este ca”, “cred ca”, etc. Este o remarca de bun simt a unui om de stiinta care este modest si isi cunoaste limitele. Comparati aceasta expresie cu acel categoric “Nimic nu are sens in biologie decat in lumina evolutiei!”  a lui Theodosius Dobzhansky, un biolog renumit de origine rusa, ortodox, si exponent al evolutiei teistice. Aceasta fraza este titlul unui eseu publicat in 1973 in care apar doua idei, la fel de categorice. El spune: “If the living world has not arisen from common ancestors by means of an evolutionary process, then the fundamental unity of living things is a hoax and their diversity is a joke.” (Daca lumea vie nu a aparut din stramosi comuni pe calea procesului evolutiei, atunci unitatea fiintelor vii este o aberatie si diversitatea lor o gluma ironica). Sa fie chiar asa? Nu ar putea fi si alte explicatii? Dobzhansky se pronunta cu autoritatea lui Zeus din varful muntelui Olimp, dar opinia mea este ca el este depasit si autoritatea declaratiei sale nu rezista la o examinare atenta in lumina cunostintelor actuale.

Asa cum mi-a spus un amic pe un blog, inainte de a examina argumentele aduse in favoarea evolutiei am avut nevoie “sa parcurg, cu creionul pe hartie” istoria dezvoltarii gandirii si cunoasterii. Nu sunt nici pe departe plin de toata invatatura de care am nevoie, insa doresc sa atrag atentia cititorului ca inainte de a hotara sa accepti sau sa refuzi evolutia, este nevoie sa o intelegi, nu doar prin prisma biologiei si a altor stiinte complementare, ci sa intelegi framantarea politica, economica si filozofica a Europei intre secolele XVI si XVIII.

Oamenii au fost intotdeauna preocupati de origini, ale universului, ale vietii, ale fiintei umane, cat si de sensurile existentei. Dovada este numarul considerabil si varietatea de mituri ale originilor. Pentru o lunga perioada de timp, cam pana la revolutia stiintifica, gandirea originilor avea in centru ideea unui zeu-creator. Raspandirea miturilor pe intreaga suprafata a globului, cu respectarea diferentele de rigoare, ar putea sa indice o anume constiinta comuna a oamenilor cu privire la origini, sau ar putea sa arate spre o calitate unica a omului de a incerca sa-si cunoasca originile. Chiar daca s-ar considera versiunea creationistilor YEC (un pamant tinar, de aprox. 6-7000 de ani), tot se poate vorbi despre un timp prea adanc pentru a putea trage concluzii absolute, deoarece trecutul nu poate fi observat direct in mod stiintific. Orice model al originilor va avea astfel un anume procentaj de speculatie, sugerand modele mai mult sau mai putin incerte.

In ce priveste evolutia omului merita sa notam ca Darwin nu a fost atat de original pe cat se crede in general. Ideea unei evolutii a omului din elemente primordiale sau din animale gasim la filozofi greci precum Anaximander (c. 610 – 546 B.C.E.) si Empedocles (c. 492 – 432 B.C.E.). Un salt calitativ spre o abordare sistematica a stiintei se face prin Aristotel (384-322 B.C.E.), desi el este mentionat mai ales in discutiile despre epigenetica. Aristotel a influentat gandirea multor filozofi si parinti ai bisericii crestine ca Augustin, iar biserica catolica a incorporat gandirea si conceptele sale atat in teologie cat si in ce priveste stiintele naturii. Evul Mediu s-a caracterizat printr-un monopol strict al bisericii catolice asupra expresiei oricaror idei filozofice sau stiintifice, in acelas timp fiind o piedica in dezvoltarea stiintei. Insa intre secolele XVI si XVIII reforma lui Luther, revolutia stiintifica, razboiul de 30 de ani, iluminismul si revolutia franceza au produs o despartire drastica intre stiinta si religie. Reformatiunea protestanta condusa de Luther in 1517 a transformat radical peisajul teologic si politic al Europei. Multi europeni au inceput sa puna sub semnul intrebarii autoritatea bisericii si o grupa semnificativa de oameni, protestantii, s-au despartit de biserica catolica, elibernadu-se de restrictiile impuse dezvoltarii intelectuale. Contra-reforma a venit cu o cenzura si mai acerba, provocand o distantiere si mai accentuata a credinciosilor de biserica, acum ridicolizata pentru atitudinea de a proteja cu vehementa “dogme invechite”. Pe acest fundal se contureaza revolutia stiintifica si caderea sistemului Aristotelian in biologie. Se merita remarcat ca printre sustinatorii iluminismului (“epoca ratiunii”  sau “epoca iluminarii”, c. 1620 – c. 1780) s-au numarat masoni ca John Locke (1632-1704), Sir Isaac Newton (1643-1727), Voltaire (1694-1778), Diderot (1713-1784), Condorcet (1743-1794), D’Alembert (1717-1783), Helvetius (1715-1771), etc. Sugerez cititorului sa studieze cat mai bine ideologia masonica, riturile de initiere si preceptele guvernante care se afla la baza ei pentru a intelege metodele si scopurile masoneriei. Un articol pe acest subiect va fi publicat curand de domnul Aurel Ionica si va putea fi accesat, in limba engleza, la adresa http://aurelionica.com.

Astazi termenul evolutie se foloseste intr-o varietate de sensuri, printre care “cresterea si ajungerea la maturitate a unui organism viu”. Etimologic, termenul evolutie a aparut prin anii 1620, derivat din limba latina: evolvere (verb) si evolutio (substantiv) cu sensul de desfacere, rostogolire, dezvoltare (intr-o anumita ordine). In biologia moderna este folosit de Charles Lyell prin 1832 cu privire la diversificarea speciilor. Charles Darwin foloseste termenul evolutie o singura data, la finalul manuscrisului Originea Speciilor (1859) desi el a preferat termenul de descindere cu modificare, probabil pentru ca evolutie implica ideea de “progres”, ceea ce Darwin nu a intentionat. Dar credinta Victoriana in progres a avut castig de cauza, astfel ca Spencer, cat si alti biologi dupa Darwin, au popularizat termenul de evolutie. Astfel s-a ajuns ca astazi, cand vorbim in biologie de evolutie sau teoria evolutiei, termenul are atat sensul de diversificare si complexificare de-a lungul unei perioade de timp, dar implica si conceptul de  “stramos comun”, ideea ca toate organismele s-au dezvoltat din forme de viata anterioare. Mergand asfel inapoi spre “origini”, se ajunge la prima celula prokariota, celula supranumita “stramos comun universal (“Universal Common Ancestor”) datorita in principal lui Darwin, cel ce promoveaza ideea de selectie naturala care, impreuna cu mutatiile aleatorii constituie, in conceptia sa, “motorul evolutiei”.

Cum s-a ajuns de la un concept (o idee, notiune sau abstractizare) la un precept (o regula generala care sa controleze modul de a gandi, un canon, o doctrina sau dogma)? Cum s-a ajuns de la conceptul lui Darwin de evolutie, bazat pe observatii si anatomie comparata urmate de deductii, la preceptul enuntat de Dobzhansky? Cum s-a ajuns de la “teorie” la “fapt”? In articolele urmatoare vom examina (prin prisma unor experti care resping preceptele sintezei moderne) principalele argumente aduse in sprijinul ideii de “stramos comun” pentru a vedea daca ele raman in picioare in lumina cunostintelor actuale.

Inainte de a prezenta intr-o maniera mai organizata si mai amanuntita nedumeririle mele cu privire la ceea ce eu consider a fi contradictii in neo-Darwinism, voi mai zabovi putin in acest articol asupra comentariului pe care mi l-a adresat Edi la articolul anterior. Alegerea titlului de astazi are de-a face, metric vorbind, cu vechea melodie cantata de Luigi Ionescu (mai jos).

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=spphGN9JlEo&w=560&h=315]

Se poate observa usor diferenta dintre “alele” si “lalele”, o litera in plus sau minus ducand la o semnificatie cu totul diferita a celor doua cuvinte. Si in cazul tandemului Lenski/Lensky avem de-a face cu doua semnificatii (persoane) diferite: chiar daca numarul de litere este identic, ultima litera este diferita, desi inrudita. Ceea ce as vrea sa sugerez este ca, mult mai mult decat in cazul cuvintelor, o “litera” diferita (sau mai multe) in genom, poate avea urmari dezastruoase: te-ai putea naste cu o ureche pe nas! Dar, sa luam comentariile lui Edi in ordinea prezentata de dansul.

“Mai intai, stramosul comun al reproducerii sexuale este prima eukariota care s-a reprodus prin meioza. Nu am specificat pentru ca era de la sine inteles. Am specificat ca procesul catalitic folosit in meioza are la baza acelasi tip de enzima ca la procariote si este in esenta acelasi proces de reparare a ADN-ului.”

Nu este atat de simplu ca, intr-o singura fraza, sa se ofere o “solutie” la una dintre cele mai complicate probleme pe care le intampina modelul neo-Darwinist, si anume, aparitia meiozei. Desi nu se poate face educatie in biologie pe un blog, va fi necesar ca in seria de articole pe care o voi incepe sa ne uitam mai atent la tipurile de celule cat si de inmultire/reproducere, incercand sa evaluam in ce masura sau ce probabilitate ar fi ca o astfel de evolutie de la prokariote la eukariote sau de la mitoza la meioza sa fie posibila. Deocamdata doar o precizare: meioza nu are rol in repararea ADN-ului, ci doar mitoza! Meioza este cea care ofera diversitate.

“Deci evolutia este, in sinteza moderna, schimbarea frecevntei aleleor intr-o populatie, si aici crossing-overul si recombinarea in timpul meiozei joaca rolul pricipal. Nu am negat rolul mutatiilor. Cand an spus „motorul” am inteles forta principala a evolutiei.”

In sinteza moderna, schimbarea frecventei alelelor intr-o populatie se intelege de regula ca o crestere in numarul de alele. Crossing-over si recombinarea in timpul meiozei nu poate juca rolul principal in evolutie, ci doar ofera diversitate. Este ca si cum folosesti un numar de carti de joc, sa spunem ca ai 46 de carti, si le poti combina si recombina intr-un numar imens de variatiuni, dar vei ramane cu 46 de carti, sau altfel spus, vei avea “evolutie pe orizontala”, numita si micro-evolutie. Nu vei avea insa o “evolutie pe verticala”, care necesita o inmultire a alelelor (genelor). Neintelegerea pleaca de la faptul ca folosim cu prea multa usurinta termenul “evolutie” fara a-l defini cum ar trebui. Ce este “evolutia”?  Este “schimbare in timp”? Asta se poate observa si demonstra. Dar poate fi inclus aici si conceptul de “stramos comun” pe care o evolutie “pe verticala” ar trebui sa-l demonstreze? Asa ceva nu s-a demonstrat inca! Modelul neo-Darwinist trebuie sa explice inventarea unui numar incredibil de mare de noi alele in genom, (doar ca exemplu: genomul uman este de aproximativ 700 de ori mai complex decat cel al bacteriei E. Coli) si singurul “motor” invocat (the only game in town) sunt mutatiile aleatorii. Asa cum atat evolutionistii cat si creationistii au amintit, daca este sa observam “evolutia la lucru” cel mai probabil este ca ea sa fie observata la lucru in microbi, datorita atat “simplitatii” genomului (o reducere vulgara a termenului) cat si ratei mult mai ridicate de multiplicare combinata cu un numar imens de organisme angrenate in proces. De asta au facut Behe (ideologie: ID) si Lenski (ideologie: evolutionist) experimente de lunga durata (16+, respectiv 20+ de ani) cu Plasmodium si E. Coli.

“Termenul general de mutatie aleatorie cuprinde si recombinarea aleatorie a genelor pe cromozomi in meioza. Mutatiile moleculare in secventa ADN-ului aduc informatie noua, dar in procent mult mai mic si nu sunt cauza principala a diversitatii in lumea vie.”

Da, diversitatea rezulta din recombinarea aleatorie a genelor pe cromozomi, si mutatiile aduc un numar extrem de mic de informatie noua(de altfel, neglijabila). De unde vine informatia noua? Si cum se poate demonstra? Aici ne trebuie raspunsuri!

“Adaptarea la antibiotice sau la functii letale noi nu se face prin reducere ci prin acumularea de plasmide de la alte bacterii prin „competenta naturala” si „transfromare bacteriala”
Vezi aicisi aici.ce spune experimentul si microscopul electronic, nu ideologi ca Lensky si Behe.”

Lasand la o parte plasarea lui Behe si Lenski in aceeasi oala ideologica, eu m-am referit foarte clar la cele doua experimente cand am amintit ca rezultatele obtinute au aratat ca adaptarea bacteriilor (nu era vorba de antibiotice) s-a produs prin modificari in genom reprezentand nu aducere de informatie noua ci reduceri de informatie/functie. “Competenta naturala” se refera doar la bacterii, pe cand la eukariotele animale este vorba de “competenta artificiala sau indusa” provocata prin experimente de laborator unde omul modifica conditia celulei pentru a i se insera material genetic nou.

“Cand am spus „pe orizontala” am inteles „pe orizontala” si intre gametii care schimba informatie in fertilizarea oului. Acumularea de informatie in reproducerea sexuala este egala cu radical din G, unde G este marimea genomului. Inmutirea sexuala (meioza) apare prima data in raportul fosilelor acum 1,3 miliarde ani. Fa socoteala. Este mai mult decat era nevoie pentru a produce toate speciile disparute sau extante.”

Mai intai as dori ceva citate din surse respectabile ca acum 1,3 miliarde de ani sunt urme de inmultire sexuata. Despre avantajele sau dezavantajele inmultirii sexuate s-a spus mult, insasi PBS a prezentat chestiunea in seria PBS-5. Asa cum s-a amintit, sunt destule inconveniente in ce priveste inmultirea sexuata. Este mai ineficienta datorita necesarului sporit de energie, doar 50% din gene sunt transmise generatiei urmatoare, este costisitor din punct de vedere biologic “intretinerea” organelor sexuale cat si necesitatea de a avea mecanisme care sa opreasca sistemul imun masculin de a-si distruge spermatozoidul (care este diferit din punct de vedere genetic) sau pe cel feminin de a respinge acel intrus, necesitatea ca femelele sa cheltuiasca mult mai multa energie in cresterea progeniturii, ca sa nu mai vorbim ca daca unul din cele doua sexe dispare, specia va fi amenintata cu extinctia. Si oricate miliarde de ani de inmultire sexuata se invoca, sa ne amintim ca pana pe la 550 milioane de ani in urma, in Cambrian, nu prea exista mare lucru. “Explozia” Cambrianului nu este un mit.

Nu cred ca intre Edi si mine sunt diferente ireconciliabile in ce priveste teoriile despre origini. Eu sunt doar mult mai sceptic, dansul este mult mai credincios!

Astazi Edi a postat un video intentionat sa fie (banuiesc) un raspuns la cererea unui blogger.

(radumun spune:
23 mai 2015 la 04:34

Pentru Edi,

Cum explici aparitia sexelor (mascul si femela) dintr-un stramos comun? Care ar fi avantajele reproducerii sexuate din punct de vedere al evolutiei? Poate faci si o emisiune pe aceasta tema. Multumesc.)

La prima intrebare Edi nu ofera un raspuns, desi asta a fost o intrebare importanta. La cea de-a doua intrebare, Edi prezinta informatii interesante (dar, ca intotdeauna, discutabile) prin prisma adeziunii sale fara rezerve la sinteza moderna neo-Darwinista. Ma voi referi doar la cateva dintre ele.

1. Motorul evolutiei nu sunt mutatiile. Pai, cum asa? De cand au abandonat neo-Darwinistii ceea ce a stat la baza “sintezei moderne”? Ca selectia naturala nu poate crea informatie, asta si ei au recunoscut intotdeauna, dar s-a repetat la nesfarsit in cartile evolutioniste ideea ca mutatiile aleatorii au adus informatie noua in genom. Cand Lenski a incercat sa demonstreze, fara succes, “evolutia la lucru”, ceea ce s-a observat a fost ca adaptarea bacteriei E.Coli de a se alimenta cu citrati in mediu aerobic (bacteria deja se putea alimenta cu citrati in mediu anaerobic) s-a facut doar prin reducere de informatie si/sau de functie, nu prin inovatie/informatie noua care sa produca noi nucleotide sau proteine. Studiul lui Behe cu Plasmodium, tot pe termen lung, la fel a demonstrat reducerea de informatie/functie ca mecanism al adaptarii. Sa fi dus aceste rezultate obtinute in laborator la o schimbare de paradigma? Deci, Edi propune ca informatia “noua” se obtine “la orizontala” printr-un proces “sexuat”, chiar si in cazul bacteriilor. Asta ar trebui sa se demonstreze in laborator, nu-i asa? Se pune totusi intrebarea, in ce masura aceste modificari “la orizontala” (deci microevolutie, ceea ce accepta si creationistii) pot duce la evolutia “pe verticala”, de la microb-la-omul de stiinta?

2. Reproducerea sexuata are in principal menirea de a repara genomul. Din nou, timp de multe decenii s-a mentionat de catre evolutionisti ca motorul evolutiei (mutatii aleatorii + selectie naturala) va duce la identificarea celor mai dotate organisme pentru a se reproduce, asta garantand largirea si diversificarea zacamintelor de gene (gene pool), producand atat supravietuirea organismelor cat si diversificarea si adaptarea lor la noi conditii de mediu. Cand Edi aminteste de capacitatea bacteriilor de reparare sau diversificare a genomului (informatie noua?) prin metode “sexuate” este evident ca folosirea termenului “sexuat” este impinsa dincolo de acceptiunea clasica a termenului care denota reproducerea prin actiunea  femelei si masculului. Daca este adevarat ca avantajele reproducerii sexuate se manifesta in rolul de reparare a genomului (in ciuda faptului ca asta necesita o cantitate mai mare de energie, deci este ineficienta), si ca reproducerea organismelor se face mai eficient in mod asexuat, cum a fost posibil ca mutatiile aleatorii + selectia naturala sa dezvolte aceasta diferentiere femela/mascul (prima intrebare a lui radumun)? Apropos, in Geneza nu doar la animale dar si la om sexul garanteaza inmultirea, vezi Geneza 1,28 (Dumnezeu i-a binecuvantat si Dumnezeu le-a zis: “Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si supuneti-l;)

3. Este plauzibila evolutia de la microb-la-om. Pai, tocmai ca deocamdata nu este plauzibila decat daca cineva are credinta in neo-Darwinism “incat sa mute si muntii”. Ceea ce neo-Darwinismul inca nu a demonstrat este cum a fost posibil aparitia informatiei in prima celula care s-a reprodus. Si apoi, cum a fost posibil dezvoltarea mecanismului de trasport intercelular (depasind deci limitele membranei) care sa faciliteze trecerea de la organisme monocelulare la organisme multicelulare.

4. Victoria bacteriilor contra antibioticelor este o dovada pentru evolutie. Asta ar putea fi in cel mai bun caz doar o greseala, insa de regula este o spalare la creier de genul celor practicate de unii ca Dawkins ori Coyne celor care au nevoie de “dovezi” ale evolutiei. Singurul lucru pe care il demonstreaza adaptarea bacteriilor la noi medii de viata (oricate inovatii “la orizontala” s-ar gasi) demonstreaza de fapt contrariul, si anume ca speciile (genomul) poseda o capacitate exceptionala de adaptare tocmai pentru a se asigura continuitatea si prezervarea speciei, care ar putea fi o dovada cel mult pentru creationisti. In ciuda oricaror inovatii “la orizontala”, sexuate sau nu, bacteriile vor ramane bacterii, cum au ramas de milioane de ani.