In articolul de fata as dori sa sugerez ca teoria evolutiei darwiniene a fost la inceput un concept care in timp a devenit un precept. Dupa cum spun unii lingvisti, concept inseamna idee, notiune generala, schita, ciorna, un model initial, o abstractizare a unei lucrari, si altele asemenea, iar precept inseamna norma, principiu, regula, dogma, axioma. Ca ilustratie a unui concept as putea aminti schita filogenetica alcatuita de Darwin:
In coltul din stanga sus scrie “I think”, adica “ma gandesc ca”, “ideea mea este ca”, “cred ca”, etc. Este o remarca de bun simt a unui om de stiinta care este modest si isi cunoaste limitele. Comparati aceasta expresie cu acel categoric “Nimic nu are sens in biologie decat in lumina evolutiei!” a lui Theodosius Dobzhansky, un biolog renumit de origine rusa, ortodox, si exponent al evolutiei teistice. Aceasta fraza este titlul unui eseu publicat in 1973 in care apar doua idei, la fel de categorice. El spune: “If the living world has not arisen from common ancestors by means of an evolutionary process, then the fundamental unity of living things is a hoax and their diversity is a joke.” (Daca lumea vie nu a aparut din stramosi comuni pe calea procesului evolutiei, atunci unitatea fiintelor vii este o aberatie si diversitatea lor o gluma ironica). Sa fie chiar asa? Nu ar putea fi si alte explicatii? Dobzhansky se pronunta cu autoritatea lui Zeus din varful muntelui Olimp, dar opinia mea este ca el este depasit si autoritatea declaratiei sale nu rezista la o examinare atenta in lumina cunostintelor actuale.
Asa cum mi-a spus un amic pe un blog, inainte de a examina argumentele aduse in favoarea evolutiei am avut nevoie “sa parcurg, cu creionul pe hartie” istoria dezvoltarii gandirii si cunoasterii. Nu sunt nici pe departe plin de toata invatatura de care am nevoie, insa doresc sa atrag atentia cititorului ca inainte de a hotara sa accepti sau sa refuzi evolutia, este nevoie sa o intelegi, nu doar prin prisma biologiei si a altor stiinte complementare, ci sa intelegi framantarea politica, economica si filozofica a Europei intre secolele XVI si XVIII.
Oamenii au fost intotdeauna preocupati de origini, ale universului, ale vietii, ale fiintei umane, cat si de sensurile existentei. Dovada este numarul considerabil si varietatea de mituri ale originilor. Pentru o lunga perioada de timp, cam pana la revolutia stiintifica, gandirea originilor avea in centru ideea unui zeu-creator. Raspandirea miturilor pe intreaga suprafata a globului, cu respectarea diferentele de rigoare, ar putea sa indice o anume constiinta comuna a oamenilor cu privire la origini, sau ar putea sa arate spre o calitate unica a omului de a incerca sa-si cunoasca originile. Chiar daca s-ar considera versiunea creationistilor YEC (un pamant tinar, de aprox. 6-7000 de ani), tot se poate vorbi despre un timp prea adanc pentru a putea trage concluzii absolute, deoarece trecutul nu poate fi observat direct in mod stiintific. Orice model al originilor va avea astfel un anume procentaj de speculatie, sugerand modele mai mult sau mai putin incerte.
In ce priveste evolutia omului merita sa notam ca Darwin nu a fost atat de original pe cat se crede in general. Ideea unei evolutii a omului din elemente primordiale sau din animale gasim la filozofi greci precum Anaximander (c. 610 – 546 B.C.E.) si Empedocles (c. 492 – 432 B.C.E.). Un salt calitativ spre o abordare sistematica a stiintei se face prin Aristotel (384-322 B.C.E.), desi el este mentionat mai ales in discutiile despre epigenetica. Aristotel a influentat gandirea multor filozofi si parinti ai bisericii crestine ca Augustin, iar biserica catolica a incorporat gandirea si conceptele sale atat in teologie cat si in ce priveste stiintele naturii. Evul Mediu s-a caracterizat printr-un monopol strict al bisericii catolice asupra expresiei oricaror idei filozofice sau stiintifice, in acelas timp fiind o piedica in dezvoltarea stiintei. Insa intre secolele XVI si XVIII reforma lui Luther, revolutia stiintifica, razboiul de 30 de ani, iluminismul si revolutia franceza au produs o despartire drastica intre stiinta si religie. Reformatiunea protestanta condusa de Luther in 1517 a transformat radical peisajul teologic si politic al Europei. Multi europeni au inceput sa puna sub semnul intrebarii autoritatea bisericii si o grupa semnificativa de oameni, protestantii, s-au despartit de biserica catolica, elibernadu-se de restrictiile impuse dezvoltarii intelectuale. Contra-reforma a venit cu o cenzura si mai acerba, provocand o distantiere si mai accentuata a credinciosilor de biserica, acum ridicolizata pentru atitudinea de a proteja cu vehementa “dogme invechite”. Pe acest fundal se contureaza revolutia stiintifica si caderea sistemului Aristotelian in biologie. Se merita remarcat ca printre sustinatorii iluminismului (“epoca ratiunii” sau “epoca iluminarii”, c. 1620 – c. 1780) s-au numarat masoni ca John Locke (1632-1704), Sir Isaac Newton (1643-1727), Voltaire (1694-1778), Diderot (1713-1784), Condorcet (1743-1794), D’Alembert (1717-1783), Helvetius (1715-1771), etc. Sugerez cititorului sa studieze cat mai bine ideologia masonica, riturile de initiere si preceptele guvernante care se afla la baza ei pentru a intelege metodele si scopurile masoneriei. Un articol pe acest subiect va fi publicat curand de domnul Aurel Ionica si va putea fi accesat, in limba engleza, la adresa http://aurelionica.com.
Astazi termenul evolutie se foloseste intr-o varietate de sensuri, printre care “cresterea si ajungerea la maturitate a unui organism viu”. Etimologic, termenul evolutie a aparut prin anii 1620, derivat din limba latina: evolvere (verb) si evolutio (substantiv) cu sensul de desfacere, rostogolire, dezvoltare (intr-o anumita ordine). In biologia moderna este folosit de Charles Lyell prin 1832 cu privire la diversificarea speciilor. Charles Darwin foloseste termenul evolutie o singura data, la finalul manuscrisului Originea Speciilor (1859) desi el a preferat termenul de descindere cu modificare, probabil pentru ca evolutie implica ideea de “progres”, ceea ce Darwin nu a intentionat. Dar credinta Victoriana in progres a avut castig de cauza, astfel ca Spencer, cat si alti biologi dupa Darwin, au popularizat termenul de evolutie. Astfel s-a ajuns ca astazi, cand vorbim in biologie de evolutie sau teoria evolutiei, termenul are atat sensul de diversificare si complexificare de-a lungul unei perioade de timp, dar implica si conceptul de “stramos comun”, ideea ca toate organismele s-au dezvoltat din forme de viata anterioare. Mergand asfel inapoi spre “origini”, se ajunge la prima celula prokariota, celula supranumita “stramos comun universal (“Universal Common Ancestor”) datorita in principal lui Darwin, cel ce promoveaza ideea de selectie naturala care, impreuna cu mutatiile aleatorii constituie, in conceptia sa, “motorul evolutiei”.
Cum s-a ajuns de la un concept (o idee, notiune sau abstractizare) la un precept (o regula generala care sa controleze modul de a gandi, un canon, o doctrina sau dogma)? Cum s-a ajuns de la conceptul lui Darwin de evolutie, bazat pe observatii si anatomie comparata urmate de deductii, la preceptul enuntat de Dobzhansky? Cum s-a ajuns de la “teorie” la “fapt”? In articolele urmatoare vom examina (prin prisma unor experti care resping preceptele sintezei moderne) principalele argumente aduse in sprijinul ideii de “stramos comun” pentru a vedea daca ele raman in picioare in lumina cunostintelor actuale.