Crucea, Jugul și Plăcerea

Acum cateva zile am postat pe Facebook un scurt comentariu care a generat reactii mixte. Din nefericire si din greseala, am sters acel mesaj, incercand sa sterg o fotografie postata acolo de cineva. Evident, mi-am cerut scuze de la cei care au impartasit mesajul si altora sau au contribuit cu diferite comentarii si am promis ca voi relua tema, de data aceasta pe blogul personal. Voi prezenta subiectul, apoi comentariile, in masura in care mi le voi aminti, si apoi voi incheia cu unele opinii personale, subiective, ramanand apoi la latitudinea dumneavoastra de a participa la discutie, sau nu.

Nu stiu daca vi s-a intamplat, dar uneori observ ca in mintea mea se repeta, involuntar, o anume melodie, sau fragment dintr-o muzica pe care am ascultat-o. Asa s-a intamplat nu de mult timp, cand m-am trezit cu acest refren obsesiv: “Poarta-ti crucea cu placere, Fii credincios, Domnul Sfant iti da putere, Fii credincios”. OK, imi spun, daca mi s-a oferit darul muzicii, voi suferi si crucea repetarii uneori obsesive a unor fragmente. Totusi, zic, ce o fi cu aceasta struto-camila, aceasta asociere anapoda a doua termene atat de diferite, de opuse, cum sunt “crucea” si “placerea”? La nemultumirea mea s-a adaugat faptul ca la vreo doua zile dupa acea dimineata, pastorul Ion Buciuman posteaza una din perlele gandirii sale, ceva de genul “Crucea este la fel de grea și când o iau și când o las. Numai când o port cu plăcere este mai ușoară”. Si n-am mai tacut…

Compozitorul Franklin E. Belden (1858 – 1945) a fost un textier si compozitor de muzica bisericeasca foarte prolific, un fel de Benoni Catana al secolului al 19-lea. A fost atasat de Biserica Adventista de Ziua a Saptea, mama sa fiind o sora mai mare a Ellenei G. White. In 1907 a fost exclus de catre organizatie pe motivul unor certuri intre el si biserica. Desi a fost descris ca unul care era avid dupa bani, in realitate Conferinta Generala a rupt un angajament semnat in 1885 prin care orice venit provenit din publicarea cartii Hymns and Tunes trebuia sa fie folosit in lucrarea de evanghelizare a bisericii. Belden a declarat ca doar in aceste conditii si-a oferit muzica bisericii si a fost nemultumit de deturnarea banilor. In fine…

Inspirat de cuvintele lui Isus redate in Matei 16:24 (Atunci Isus a zis ucenicilor Sai: “Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze.), Belden compune imnul cunoscut sub titlul “Lift! Brother, Lift!” , care apare si in limba romana sub traducerea lui Dumitru Florea in 1930 cu titlul “Cand iti pare ca-i grea crucea” sau “Daca crucea grea iti pare”. In ciuda faptului ca in 2006 s-a facut o revizie majora a Imnurilor Crestine AZS, in care s-au operat multe schimbari, adaptari, omiteri, adaugiri, etc., acest imn ramane aproape neschimbat, cel putin in ce priveste Refrenul cu pricina. In postarea pe Facebook (acum stearsa) m-am adresat in special profesorului Florin Laiu (care a fost membru, cel putin pentru un timp, al comisiei care a alcatuit noua editie a imnurilor) si pastorului Ion Buciuman, care tocmai publicase gandul ca doar daca ridici crucea cu placere, ea este mai usoara. Acestora s-a alaturat un alt prieten de pe Facebook, pastorul Bogdan Platon, aflat la studii inalte la Andrews University. Sigur, au mai comentat si alte persoane, dar din cate cunosc ele nu sunt dintre oficialii bisericii (este posibil sa ma insel).

Argumentarea mea a fost aceasta. Refrenul in traducerea romana este anapoda, este o contradictie de termeni. Nici macar Isus nu a purtat crucea cu placere, dimpotriva, gasim ca Isus s-a cutremurat la perspectiva crucii. Putem spune orice altceva, i.e. ca a purtat-o cu determinare, cu stoicism, cu rabdare, cu speranta, din iubire, etc. etc., dar nu “cu placere”. Cititi daca doriti: Evrei 2:9; 2:18; 5:8; 12:2; 12:3; 13:12; etc. Apoi cititi si 1 Petru 2:20-21; 3:14; 3:17-18; 5:10; etc.. Am mai spus ca daca suferinta este placere, suntem masochisti de ziua a saptea. Si am sugerat ca la revizia din 2006 s-ar fi putut foarte usor modifica din “poarta-ti crucea cu placere” in “poarta-ti crucea in tacere”. Ar fi fost mai demn. Si ar fi fost mai corect din punct de vedere semantic si teologic.

Cum spuneam mai sus, reactiile au fost mixte. Daca cei pe care nu i-am considerat oficiali ai bisericii au fost, in general, de acord cu punctul meu de vedere, pastorii si profesorul (interesant!) au luat apararea  textului “poarta-ti crucea cu placere”.

Bogdan a spus ceva despre faptul ca probabil am fost influentat de englezescul “pleasure”, care in opinia sa nu este acelas lucru cu “placere” in limba romana. Sorry mate, dar in ambele limbi termenul este identic, si da, uneori are un sens fizic, alteori are sensuri figurative. Bogdan a mai spus ca el si acum canta cu placere acest cantec si ca nimeni din cei ce canta in biserica nu se gandesc la vreo placere fizica atunci cand spun “poarta-ti crucea cu placere”. O fi asa, nu zic nu, dar impresia unuia ca ar intra in biserica pentru prima data exact in acel moment ar fi ca expresia este stranie, sau cel putin nepotrivita. In 2006 s-a scos cantarea “Vin’ izvor de viata sfanta” pentru motivul ca prea sugera unui vizitator neavizat ideea de vin (bautura), desi cateva randuri mai jos acest indemn prescurtat prin apostrof (vin‘) era repetat in intregime “Vino, vino, caci Te-astept”. Deci, strecuram tantarul si inghitim camila (Matei 23:24). Ca sa nu mai spun ca in versiunea romaneasca s-a modificat muzica si s-au scos sincopele, care sunt de la diavolul (va explica pastorul Cristescu), asa cum tot de la diavol sunt trioletele, ritmul punctat, masura in trei timpi, cvarta mare, etc., mai ceva ca in Evul Mediu!

Pastorul Buciuman a spus ca nu este, si nu se simte, masochist cand canta aceasta cantare. Argumentul era ca “un termen trebuie inteles in contextul sau”. Bineinteles! Dar unde gasim in Biblie crucea intr-un context al placerii, sau invers? Si unde gasim in textul original al lui Belden vreo idee despre “placere”? Niciunde! O alta fusereala, in legatura cu ‘contextul”, a fost argumentul ca uneori folosim termeni figurativi, ca atunci cand raspunzi unuia care ti-a multumit pentru ceva cu un “nu mentiona aceasta”, sau “nu se merita sa fie amintit”, expresii care nu se inteleg in mod mecanic, literalist. Eu sunt obisnuit cu tot felul de fusereli pastorale, dar am ceva pretentii mai mari cand este vorba de textieri,  de oameni ai literelor.

Profesorul Florin Laiu a considerat necesar sa-mi explice ce inseamna “cu placere”, adica “de dragul Celui ce a suferit crucea mea”. Din cate inteleg eu, Isus a spus sa-mi duc propria cruce. Florin a mai spus ca Isus s-a cutremurat numai cand a inteles ca era vorba de o despartire definitiva de Tatal, dar ca altfel Isus a purtat crucea cu placere. Nu merge, profesore! Adica Isus nu stia de la inceput care era menirea sau plata pe care avea s-o plateasca? El s-a aruncat asa, din prea mult elan, intr-o misiune pe care abia in pragul crucii a inteles-o? Eu am cerut simplu: citeaza Scriptura si arata ca Isus a purtat crucea cu placere, si lasa sofismele pentru ochisorii micuti.

Ceva mai tarziu, Bogdan a revenit cu un pasaj din “Calea catre Hristos” (Steps to Christ) care spune asa: When, as erring, sinful beings, we come to Christ and become partakers of His pardoning grace, love springs up in the heart. Every burden is light, for the yoke that Christ imposes is easy. Duty becomes a delight, and sacrifice a pleasure. The path that before seemed shrouded in darkness, becomes bright with beams from the Sun of Righteousness”. (pg. 59,2 Eng.) Eu inteleg ca Bogdan a gasit cuvantul “placere”, sorry, “pleasure”, dar in ce context? Aici nu este vorba despre acelas lucru, adica de crucea de care pomeneste Isus in Matei 16:24 (vezi mai sus), care se duce prin lepadarea de sine, ci este vorba de ceea ce spune Isus in Matei 11:28-29: “Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre”. Observati termenii: erring, sinful beings, pardoning grace, love, path, darkness, etc..

Mai intai, Isus nu impune nici un jug (yoke) nimanui, asa ca nu stiu de unde ia Ellen G. White ideea ca “jugul pe care il impune Isus este usor”. Apoi, ce este jugul de care vorbeste Isus? Aici este o comparatie cu jugul folosit pentru a conduce animalele intr-o anumita directie. In limbaj spiritual, ce ne conduce in viata? Ce idei adoptam? De cine ascultam? Personal, cred ca jugul lui Isus este Adevarul, este cunoasterea adevarului. Cineva poate va zice, “pai, Isus este adevarul”. Da, dar nu la asta se refera Isus, vezi Ioan 8:31-32 “Daca ramaneti in Cuvantul Meu, sunteti in adevar ucenicii Mei; veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi”. Aceasta este “odihna” pe care o ofera Isus, pe cand ratacirile dupa invataturi false duc la truda si povara. De aceea “jugul lui Isus este usor”. Adevarul nu are nevoie de apologetica, el este adevar, si atat! Cand te bazezi pe adevar, totul devine foarte simplu. Jugul lui Isus este, asadar, invatatura lui Isus, si nu este una teoretica, filozofica, ci una practica exprimata prin fapte.

Inchei prin a-mi exprima opinia, subiectiva desigur, ca “poarta-ti crucea cu placere” este o exprimare anapoda pe care atat D. Florea cat si comitetul de revizuire a imnurilor in 2006 au considerat-o potrivita (in ciuda contradictiilor de termeni si semnificatii). Din nefericere, este o exprimare a legalismului si fundamentalismului ingust in care s-a prezentat si practicat credinta de catre pionierii si liderii ulteriori ai bisericii. Stimati lideri, ati format generatii dupa generatii de oameni formalisti, incapabili sa gandeasca altfel decat prin lozinci si etichete, folosind un limbaj de lemn care nu inseamna nimic si traind o viata spirituala de “truditi si impovarati”. Pentru multi dintre dumneavoastra, daca pionierii ar fi adoptat de la catolici si flagelarea (pe langa altele care au fost adoptate), ati fi practicat, sau mai bine zis predicat, o flagelare “cu placere”, bazata pe o slaba intelegere atat a textului cat si a spiritului Scripturii.