Aproape orice descriere a teoriei lui Darwin incepe cu voiajul pe Beagle si cintezoii din insulele Galapagos. Situate in Oceanul Pacific in apropiere de Ecuador, de care apartin, si situate de o parte si de alta a ecuatorului, insulele Galapagos au oferit lui Darwin ocazia de a colecta specimene atat din flora cat si din fauna insulelor, printre care si cinteze asemanatoare cu cele din America de Sud dar diferite in special datorita ciocului mai mare si mai puternic. In timpul voiajului inapoi spre casa, Darwin recapituleaza tot ce vazuse in timpul expeditiei, compara speciile continentale si cele insulare si incepe sa-si puna intrebari cu privire la stabilitatea speciilor. Pe vremea aceea Darwin gandea in termeni creationisti si respingea transmutatia speciilor. La intoarcerea in Anglia a prezentat specimenele aduse din voiaj, inclusiv cele ale pasarilor din Galapagos, Societatii Londoneze de Geologie, iar John Gould, deja renumit in ornitonologie, a fost cel care a examinat si clasificat aceste pasari ca fiind specii diferite de orice alta specie cunoscuta pana atunci.
Ideea lui Darwin, ceva mai tarziu, e drept, a fost ca aceste cinteze au ajuns in Galapagos venind din America de Sud, fie zburand, fie ca au fost purtate de vant, idee acceptata de biologii moderni (Grant 1986). Apoi pe parcursul timpului aceste pasari au suferit modificari (astazi intelese ca mutatii aleatorii – sau greseli – in copierea ADN-ului), schimbari asupra carora a actionat selectia naturala. dand nastere astfel la patrusprezece specii noi care populeaza astazi aceste insule. Sato et al. 2001, care a stabilit ca aceste cinteze se trag din specia Tiaris obscurus din America de Sud, a estimat ca diversificarea cintezelor din Galapagos ar fi durat aproximativ 2,3 milioane de ani. Cat de solida este aceasta evaluare a cintezoilor din Galapagos?
Studii ulterioare au aratat ca cintezele se adapteaza foarte repede (Conant 1988, Pimm 1988). In 1967 s-a facut un experiment cu 100 de cinteze identice luate dintr-o rezervatie de pasari a guvernului Statelor Unite situata in mijlocul Pacificului. Cintezele au fost duse pe un atol care era parte a unui grup de 4 atoli la aproximativ 500 km de rezervatie, unde nu existau cinteze localnice. Foarte repede cintezele s-au raspandit pe toti cei patru atoli. 17 ani mai tarziu, cand cintezele au fost din nou examinate, s-a observat ca pasarile isi schimbasera forma ciocurilor intr-o varietate de forme si ca erau acum adaptate – atat prin comportament cat si prin forma ciocului si a muschilor – la diferitele nise ale atolurilor. Acest experiment a aratat ca cintezele nu au nevoie de 2 milioane de ani pentru a se adapta si este probabil ca si in Galapagos ele s-au adaptat mult mai rapid. Aceasta adaptare rapida este explicata printr-un mechanism de adaptare la stimulii din mediu pre-existent in genomul cintezelor (Spetner 1997).
Procesul biochimic care determina cresterea ciocului cintezelor, cat si a altor pasari (Wu et al. 2004), implica o proteina numita Bmp4. Pe parcursul dezvoltarii embriologice a cintezelor, cu cat este mai mare cantitatea de Bmp4 produsa, cu atat mai mare si mai adanc este ciocul pasarilor (Abzhanov et al. 2004). Proteina actioneaza ca un semnal in dezvoltarea oaselor cranio-faciale, care determina forma ciocului. Se pare ca productia de Bmp4 este stimulata de hormoni ca raspuns la conditiile si stimulii din mediu. Este foarte probabil ca acesti stimuli din mediu sa provoace si activitatea altor hormoni de crestere, mecanisme care permit adaptarea rapida a cintezelor la diferite nise ale naturii. Astfel, o adaptare care ar lua milioane de ani prin erori norocoase in copierea ADN-ului si prin actiunea selectiei naturale, poate fi obtinuta intr-o singura generatie (Spetner 1997). Evolutia cintezelor, atat in Galapagos cat si in experimentul controlat din 1967, nu ofera suport pentru ideea unei dezvoltari graduale a informatiei in genom, si astfel nu ofera suport pentru teoria evolutiei neo-Darwiniene. Vom examina in viitor multiple exemple de evolutie rapida, cat si argumente pro sau contra evolutiei neo-Darwiniene examinand: transpozonii, transferul de gene pe orizontala, mutatiile aleatorii, arborii filogenetici, evidenta fosilelor, etc.
