In articolul de fata as dori sa sugerez ca teoria evolutiei darwiniene a fost la inceput un concept care in timp a devenit un precept. Dupa cum spun unii lingvisti, concept inseamna idee, notiune generala, schita, ciorna, un model initial, o abstractizare a unei lucrari, si altele asemenea, iar precept inseamna norma, principiu, regula, dogma, axioma. Ca ilustratie a unui concept as putea aminti schita filogenetica alcatuita de Darwin: 
In coltul din stanga sus scrie “I think”, adica “ma gandesc ca”, “ideea mea este ca”, “cred ca”, etc. Este o remarca de bun simt a unui om de stiinta care este modest si isi cunoaste limitele. Comparati aceasta expresie cu acel categoric “Nimic nu are sens in biologie decat in lumina evolutiei!” a lui Theodosius Dobzhansky, un biolog renumit de origine rusa, ortodox, si exponent al evolutiei teistice. Aceasta fraza este titlul unui eseu publicat in 1973 in care apar doua idei, la fel de categorice. El spune: “If the living world has not arisen from common ancestors by means of an evolutionary process, then the fundamental unity of living things is a hoax and their diversity is a joke.” (Daca lumea vie nu a aparut din stramosi comuni pe calea procesului evolutiei, atunci unitatea fiintelor vii este o aberatie si diversitatea lor o gluma ironica). Sa fie chiar asa? Nu ar putea fi si alte explicatii? Dobzhansky se pronunta cu autoritatea lui Zeus din varful muntelui Olimp, dar opinia mea este ca el este depasit si autoritatea declaratiei sale nu rezista la o examinare atenta in lumina cunostintelor actuale.
Asa cum mi-a spus un amic pe un blog, inainte de a examina argumentele aduse in favoarea evolutiei am avut nevoie “sa parcurg, cu creionul pe hartie” istoria dezvoltarii gandirii si cunoasterii. Nu sunt nici pe departe plin de toata invatatura de care am nevoie, insa doresc sa atrag atentia cititorului ca inainte de a hotara sa accepti sau sa refuzi evolutia, este nevoie sa o intelegi, nu doar prin prisma biologiei si a altor stiinte complementare, ci sa intelegi framantarea politica, economica si filozofica a Europei intre secolele XVI si XVIII.
Oamenii au fost intotdeauna preocupati de origini, ale universului, ale vietii, ale fiintei umane, cat si de sensurile existentei. Dovada este numarul considerabil si varietatea de mituri ale originilor. Pentru o lunga perioada de timp, cam pana la revolutia stiintifica, gandirea originilor avea in centru ideea unui zeu-creator. Raspandirea miturilor pe intreaga suprafata a globului, cu respectarea diferentele de rigoare, ar putea sa indice o anume constiinta comuna a oamenilor cu privire la origini, sau ar putea sa arate spre o calitate unica a omului de a incerca sa-si cunoasca originile. Chiar daca s-ar considera versiunea creationistilor YEC (un pamant tinar, de aprox. 6-7000 de ani), tot se poate vorbi despre un timp prea adanc pentru a putea trage concluzii absolute, deoarece trecutul nu poate fi observat direct in mod stiintific. Orice model al originilor va avea astfel un anume procentaj de speculatie, sugerand modele mai mult sau mai putin incerte.
In ce priveste evolutia omului merita sa notam ca Darwin nu a fost atat de original pe cat se crede in general. Ideea unei evolutii a omului din elemente primordiale sau din animale gasim la filozofi greci precum Anaximander (c. 610 – 546 B.C.E.) si Empedocles (c. 492 – 432 B.C.E.). Un salt calitativ spre o abordare sistematica a stiintei se face prin Aristotel (384-322 B.C.E.), desi el este mentionat mai ales in discutiile despre epigenetica. Aristotel a influentat gandirea multor filozofi si parinti ai bisericii crestine ca Augustin, iar biserica catolica a incorporat gandirea si conceptele sale atat in teologie cat si in ce priveste stiintele naturii. Evul Mediu s-a caracterizat printr-un monopol strict al bisericii catolice asupra expresiei oricaror idei filozofice sau stiintifice, in acelas timp fiind o piedica in dezvoltarea stiintei. Insa intre secolele XVI si XVIII reforma lui Luther, revolutia stiintifica, razboiul de 30 de ani, iluminismul si revolutia franceza au produs o despartire drastica intre stiinta si religie. Reformatiunea protestanta condusa de Luther in 1517 a transformat radical peisajul teologic si politic al Europei. Multi europeni au inceput sa puna sub semnul intrebarii autoritatea bisericii si o grupa semnificativa de oameni, protestantii, s-au despartit de biserica catolica, elibernadu-se de restrictiile impuse dezvoltarii intelectuale. Contra-reforma a venit cu o cenzura si mai acerba, provocand o distantiere si mai accentuata a credinciosilor de biserica, acum ridicolizata pentru atitudinea de a proteja cu vehementa “dogme invechite”. Pe acest fundal se contureaza revolutia stiintifica si caderea sistemului Aristotelian in biologie. Se merita remarcat ca printre sustinatorii iluminismului (“epoca ratiunii” sau “epoca iluminarii”, c. 1620 – c. 1780) s-au numarat masoni ca John Locke (1632-1704), Sir Isaac Newton (1643-1727), Voltaire (1694-1778), Diderot (1713-1784), Condorcet (1743-1794), D’Alembert (1717-1783), Helvetius (1715-1771), etc. Sugerez cititorului sa studieze cat mai bine ideologia masonica, riturile de initiere si preceptele guvernante care se afla la baza ei pentru a intelege metodele si scopurile masoneriei. Un articol pe acest subiect va fi publicat curand de domnul Aurel Ionica si va putea fi accesat, in limba engleza, la adresa http://aurelionica.com.
Astazi termenul evolutie se foloseste intr-o varietate de sensuri, printre care “cresterea si ajungerea la maturitate a unui organism viu”. Etimologic, termenul evolutie a aparut prin anii 1620, derivat din limba latina: evolvere (verb) si evolutio (substantiv) cu sensul de desfacere, rostogolire, dezvoltare (intr-o anumita ordine). In biologia moderna este folosit de Charles Lyell prin 1832 cu privire la diversificarea speciilor. Charles Darwin foloseste termenul evolutie o singura data, la finalul manuscrisului Originea Speciilor (1859) desi el a preferat termenul de descindere cu modificare, probabil pentru ca evolutie implica ideea de “progres”, ceea ce Darwin nu a intentionat. Dar credinta Victoriana in progres a avut castig de cauza, astfel ca Spencer, cat si alti biologi dupa Darwin, au popularizat termenul de evolutie. Astfel s-a ajuns ca astazi, cand vorbim in biologie de evolutie sau teoria evolutiei, termenul are atat sensul de diversificare si complexificare de-a lungul unei perioade de timp, dar implica si conceptul de “stramos comun”, ideea ca toate organismele s-au dezvoltat din forme de viata anterioare. Mergand asfel inapoi spre “origini”, se ajunge la prima celula prokariota, celula supranumita “stramos comun universal (“Universal Common Ancestor”) datorita in principal lui Darwin, cel ce promoveaza ideea de selectie naturala care, impreuna cu mutatiile aleatorii constituie, in conceptia sa, “motorul evolutiei”.
Cum s-a ajuns de la un concept (o idee, notiune sau abstractizare) la un precept (o regula generala care sa controleze modul de a gandi, un canon, o doctrina sau dogma)? Cum s-a ajuns de la conceptul lui Darwin de evolutie, bazat pe observatii si anatomie comparata urmate de deductii, la preceptul enuntat de Dobzhansky? Cum s-a ajuns de la “teorie” la “fapt”? In articolele urmatoare vom examina (prin prisma unor experti care resping preceptele sintezei moderne) principalele argumente aduse in sprijinul ideii de “stramos comun” pentru a vedea daca ele raman in picioare in lumina cunostintelor actuale.
3 comments
Felicitări pentru subiect şi deschidere. Felicitări pentru iniţiativă. Felicitări pentru scris. Sper să mai trec pe aici cu plăcere. Aş sugera ca articolele următoare să fie cât se poate de scurte, adică să abordeze fiecare un singur detaliu, sau o singură problemă disputată. Just an idea. Cât priveşte subiectul pe care-l propui, cred că atât “conceptele”, cât şi “preceptele” sunt necesare, pentru a asigura progresul în cercetare. Fără nişte premise fundamentale, fără axiome, fără un dat, nu pot face decât să bat câmpii, cu mai multă sau mai puţină graţie. Pentru mine, Biblia (începând cu Geneza 1) este un dat, o revelaţie fundamentală. Nu cred că viaţa este suficientă pentru a verifica mai întâi ştiinţific totul, înainte de a crede Cuvântul lui Dumnezeu. Credinţa are nevoie de dovezi (şi ele există, suficient), dar nu de demonstraţii. Sunt creaţionist, prin urmare, chiar dacă anumite elemente ale darwinismului sunt acceptabile şi se pot integra într-o filosofie a naturii ancoratp în Biblie. Motivul pentru care dau prioritate Bibliei, este că încrederea în Biblie are un sens (Cuvântul lui Dumnezeu) şi o miză (speranţa învierii şi a fericiriii veşnice prin Iisus Christos). Scenariul evoluţionist îmi oferă, cu cinism, „adevărul”, în schimbul „iluziei”, dar sunt absolut dezinteresat de orice „adevăr” care subminează ADEVĂRUL revelat. Există şi variantele evoluţioniste creştine (evoluteiste), dar acestea reprezintă un hibrid odios şi inutil. Evoluţionismul este o filozofie exprimată în limbajul unei teorii ştiinţifice; prin urmare, Creatorul nu are un loc legitim într-o asemenea poveste. Metodologic, orice ştiinţă este ateistă, sau mai curând agnostică, şi aşa trebuie să fie. Teoriile ştiinţifice care presupun şi miracole (God of the gaps), începând cu Big Bang şi terminând cu apariţia vieţii şi a conştiinţei, sunt filozofii speculative, întemeiate pe interpretări ale datelor naturii, nu sunt ştiinţă pură. Ştiinţa pură nu poate proba originile, la fel cum nu poate proba nici sensul sau scopul vieţii. În orice caz, ateismul este mai consecvent pentru un evoluţionist, decât teismul. Agnosticismul ar fi şi mai consecvent. Teismul (credinţa intuitivă sau tradiţională în existenţa unui Dumnezeu), poate fi un avantaj filosofic şi, implicit, epistemologic, în cercetarea ştiinţifică. Dar nu credinţa în dumnezeu-dumnezei a lipsit lumii, de-a lungul mileniiilor, ci credinţa în adevăratul Dumnezeu Creator. Dumnezeul evoluteist este, pentru mine, un monstru odios, care pe lângă natura sa hibridă şi stranie, are „darul” de a submina revelaţia biblică, transformând Cartea Vieţii într-o culegere de mituri şi legende, aducându-ne la agnosticism, ateism, new age etc., pe o cale foarte ocolită. Unii cred că, dacă citeşti în Geneza 1 ere geologice, în loc de zile, pot crede, totuşi, în Christos. A crede în Christos (întrupare din fecioară, viaţă perfectă, ispăşire, înviere, a doua venire etc.) însă este mai dificil de acceptat din punct de vedere strict raţionalist, decât Geneza 1. Cine se decide să creadă scenariul biblic, numai în măsura în care are prestigiu ştiinţific, dacă este validat de oarecare genii ale ştiinţei sau filosofiei, s-ar putea să abandoneze cele mai clare şi mai necesare descoperiri ale lui Dumnezeu spre viaţă veşnică. Acestea sunt îngrijorările mele legate de evoluţionism. Şi nu cred că poţi fi neutru, decât metodologic, pentru o vreme, dacă îţi dă Dumnezeu suficient timp, pentru ca să devii credincios din agnostic. Viaţa este prea scurtă, deceniile trec repede, şi orice agnostic are cel puţin o certitudine: că va muri. Biblia ne dă o soluţie exact în această privinţă. A neglija descoperirile ei, de dragul cuprinderii raţionale a miracolelor universului, ar putea fi o mare păcăleală. Iertăciune pentru lungimea comentariului. A fost primul. Pe viitor voi fi scurt.
Florin, welcome!
Multumesc pentru comentariu. Sunt de acord ca articolele trebuie sa fie mai concise si voi proceda ca atare pe viitor, insa imi este greu sa abordez chestiunile care tin strict de stiinta fara amintirea conditiilor socio-cultural-politice in care a aparut teoria evolutiei si apoi a devenit singura (!) teorie considerata stiintifica. Abordarea pe care o propun pe acest blog are de-a face cu faptul ca tot mai multi oameni de stiinta propun o re-evaluare a intregii paradigme evolutioniste. “Ceva” nu functioneaza si mi-am propus sa examinam preceptele evolutiei.
Pe de alta parte, credinta si Biblia nu trebuie sa controleze/limiteze cercetarea stiintifica. Sunt constient ca nici un om de stiinta nu este absolut independent de conceptiile sale filozofico-teologice cand se imbraca in halatul alb si intra in laborator, insa in principiu cele doua “carti”, natura si scriptura, se adreseaza unor campuri total diferite ale cunoasterii, asa cum amintea Galilei: natura ne arata cum functioneaza cerul, Biblia ne arata cum ajungem la cer. Este posibila o sinteza intre cele doua? Deocamdata, asa cum ai mentionat, teismul-evolutionist nu se dovedeste a fi credibil si trebuie incercat altceva. Raman la principiul general ca daca un credincios este sincer din punct de vedere intelectual, el nu poate refuza dovezi ale stiintei care sunt irefutabile. Intrebarea este insa: care sunt acelea?
Florin,
Cateva comentarii la ce ai spus.
“cred că atât „conceptele”, cât şi „preceptele” sunt necesare, pentru a asigura progresul în cercetare” Te referi la cercetare in domeniul stiintei, da? Tocmai asta este ceea ce incerc sa aflu: in ce masura teoria evolutiei poate fi un precept, o axioma? “Evolutia este un fapt” este o axioma pe care eu personal o pun sub semnul intrebarii.
“Pentru mine, Biblia (începând cu Geneza 1) este un dat, o revelaţie fundamentală.” Ceea ce reprosez apologistilor creationisti este ca amesteca lucrurile. Tu singur recunosti ca autorul Genezei foloseste un limbaj conditionat cultural-istoric. Cum poate fi Geneza “un dat” in ce priveste cercetarea stiintifica? Iar in ce priveste revelatia, te invit, public, sa avem un dialog filmat pentru a-ti oferi ocazia sa demonstrezi in ce masura avem de-a face cu o revelatie sau nu. Accepti?
Scenariul evoluţionist îmi oferă, cu cinism, „adevărul”, în schimbul „iluziei”, dar sunt absolut dezinteresat de orice „adevăr” care subminează ADEVĂRUL revelat.” Din nou faci confuzie intre evolutionism ca ideologie si cercetarea stiintifica, unde “adevarul” nu trebuie pus in ghilimele ci doar testat dupa metoda stiintifica. Cine stabileste ce inseamna si care este ADEVARUL revelat? Daca un adevar stiintific submineaza (citeste “invalideaza”) ADEVARUL revelat, mai ai de-a face cu o adevarata revelatie?
“Există şi variantele evoluţioniste creştine (evoluteiste), dar acestea reprezintă un hibrid odios şi inutil.”. Eu n-as fi atat de sever. Cred ca evolutionistii teisti sunt oameni care au fost convinsi de existenta lui Dumnezeu (o credinta personala), si in acelas timp au observat adevaruri stiintifice care i-au “obligat”, ca sa folosesc un termen slab, sa caute o armonizare, o sinteza intre credinta si stiinta. Insa cred ca adoptarea teoriei evolutiei ca precept, ca paradigma, este mai periculoasa decat incercarea de a armoniza natura cu scriptura.
“Evoluţionismul este o filozofie exprimată în limbajul unei teorii ştiinţifice; prin urmare, Creatorul nu are un loc legitim într-o asemenea poveste. “ Creatorul nu poate avea un loc intr-o teorie stiintifica pentru ca Creatorul este in afara unei observatii si investigatii stiintifice. Sunt de acord ca evolutionismul este o filozofie dar o teorie stiintifica nu este un limbaj filozofic. Nu vad cum le asociezi.
“Unii cred că, dacă citeşti în Geneza 1 ere geologice, în loc de zile, pot crede, totuşi, în Christos. A crede în Christos (întrupare din fecioară, viaţă perfectă, ispăşire, înviere, a doua venire etc.) însă este mai dificil de acceptat din punct de vedere strict raţionalist, decât Geneza 1.” Nu cred ca se pot citi ere geologice in Geneza 1, dar nici nu cred ca Geneza 1 descrie o realitate obiectiva. Abia cand iei Geneza 1 in mod literal te lovesti singur in picior, pentru ca nimic din Geneza 1 nu poate fi demonstrat in mod stiintific, dimpotriva, este invalidat! Atat Geneza 1 cat si Christos apartin de domeniul credintei, nu al stiintei. Insa ceea ce ne desparte, pe tine de mine, este faptul ca tu crezi ca exista, sau ar trebui sa existe, doar un singur fel de creationisti, adica YEC cum esti tu. Eu sunt creationist, in sensul ca accept ca Dumnezeu este Creator, dar nu iau Geneza 1-11 in mod literal. Nu consider ca este o rusine sa admit ca pur si simplu nu stiu cum a creat Dumnezeu. Insa pe de alta parte cred ca pot examina “preceptele” teoriei evolutiei si teza mea este ca “ideologia bate stiinta”, adica s-a facut din evolutie un precept in mod artificial, in ciuda evidentelor care o invalideaza. Pe de alta parte, cine il poate , sau pretinde ca poate, defini pe Dumnezeu? Teologii? Preotii? Profetii?