În contextul acestui scandal, al acestei lupte pentru putere între administraţia BAZS şi (acum) fostul pastor IC, se aud comentarii şi lamentări care subliniază ideea de „pierdere”. Nu este deloc clar, însă, cine a pierdut şi ce anume a pierdut. A pierdut biserica prin faptul că un pastor-artist, apreciat de mulţi, s-a retras din biserică? Sau, a pierdut biserica prin faptul că şi-a manifestat, din nou, „mȃna de fier” după propria poftă? A pierdut pastorul IC pentru că i s-a pătat reputaţia, muştruluit orgoliul, şi tăgăduit dreptul la pastoraţie, cu toate avantajele străvezii legate de această slujbă? Eu aş sugera că au pierdut toţi, într-o oarecare măsură, dar cei care au pierdut cel mai mult sunt membrii de rȃnd, adevărata biserică.
Aşa cum anticipam aici, „armistiţiul” propus prin hotărȃrea Uniunii publicată în iulie 2020 a avut cȃteva conotaţii semnificative. Prima a fost aceea a neglijării, prin reducerea la nesemificativ, a masei de credincioşi care au suferit datorită acestei situaţii, Uniunea declarȃnd doar că „regretă că utilizatori din mediul on-line au asistat, în mod voluntar sau involuntar, la desfășurarea conflictului”. Uniunea nu şi-a asumat nici o vină pentru conflictul de faţă, aşa cum s-ar fi cuvenit. Ceea ce ar fi fost necesar, în opinia mea, era ca Uniunea să-şi ceară iertare de la membrii bisericii pentru situaţia penibilă la care s-a ajuns, nu peste noapte, ci prin o evoluţie de durată a conflictelor dintre IC şi biserică din vremea cănd IC era profesor la ITA Cernica, şi apoi în Conferinţa Transilvania Sud, încă de pe vremea cȃnd la conducerea Conferinţei se afla pastorul Lucian Cristescu.
O altă conotaţie a fost aceea că „armistiţiul” a fost intenţionat, aşa cum bănuiam, ca „un timp relativ scurt de rezolvare a “defectelor de procedură” (citeşte, de ascuţire a săbiilor) în vederea unui atac decisiv”. Conferinţa Transilvania Sud a pozat în „pisica blȃndă care zgȃrie rău”. După decizia Uniunii din iulie 2020, administratorii Conferinţei au jucat cartea umilinţei şi s-au declarat „discreditaţi” şi „descalificaţi” pentru a se achita de mandatul Uniunii, adică „reluarea cercetării disciplinare, cu respectarea tuturor normelor în vigoare”, convocȃnd o Adunare Generală Extraordinară Electivă. Adunarea asta electivă a fost de fapt o farsă, aşa cum o adunare a Comitetului Executiv lărgit al Conferinţei Generale este o farsă, sau cum o Adunare Generală a Conferinţei Generale este o farsă: s-a ştiut dinainte rezultatul! Nu este la mintea cocoşului că majoritatea celor care primesc o pȃine din partea Conferinţei, deci majoritatea delegaţilor la această alegere anticipată, la nevoie va fi de partea Conferinţei? Dacă administratorii Conferinţei s-au simţit „descalificaţi” de a-şi continua mandatul, cum de au acceptat, din nou, acelaş mandat? Ca să nu amintesc că însăşi Uniunea a fost prezentă la această adunare electivă, Uniune care declarase deja că „dezaprobă ferm și unanim maniera în care pastorul Iacob Coman a ales să se raporteze la o decizie emisă de Conferința Transilvania de Sud”. Dacă iniţial Uniunea a „constatat un viciu procedural, neintenționat, în procesul de cercetare disciplinară a pastorului Iacob Coman”, eu constat un viciu procedural intenţionat provenit din interiorul putred al ierarhiei de drept „divin”.
În aceste condiţii, afirmaţia Preşedintelui Uniunii că „în Biserica Adventistă autoritatea circulă în două direcţii: de sus în jos, şi de jos în sus” este doar un artificiu retoric. Într-un sistem piramidal autoritatea nu circulă niciodată de jos în sus. Chiar dacă se formează o Comisie de Etică în cadrul fiecărei Conferinţe, alcătuită din 80% membri laici şi 20% pastori („urmȃnd modelul unei comisii similare care funcţionează la nivelul Uniunii din 2014”), cine alege pe cei 80% de membri laici? Aţi ghicit: Adunarea Electivă a Conferinţei. Pe ce criterii? Şi cine sunt membrii acestei Comisii de Etică la nivelul Uniunii? Nu ştim, site-ul oficial al bisericii, adventist.ro, nu oferă nici o informaţie. Presupun că este o „comisie fantomă” funcţionȃnd cu o „agendă fantomă”. Pentru a dovedi contrariul, Uniunea şi Conferinţele vor trebui să publice unde, cȃnd, şi cum a circulat vreodată această ”autoritate de jos în sus”.
Prin ceea ce am spus pȃnă acum n-aş vrea să dau impresia că sunt de partea pastorului IC. Dimpotrivă, îl consider responsabil în mod direct pentru acest conflict, în aceeaşi măsură în care este administraţia bisericii la orice nivel ar fi ea. Această ruşine nu va putea fi spălată, oricȃt s-ar lustrui vasul de lut. Cel mult, el se poate sparge. Este posibil ca IC să continue litigiul cu biserica ducȃndu-l, cum a şi ameninţat, în sfera juridică seculară. Nu ar fi pentru prima dată cȃnd un ex-membru al bisericii se întoarce împotriva ei cu înverşunare. Dar cȃnd biserica este vinovată şi cȃnd este justificată o astfel de atitudine, să nu vă apăraţi cu Biblia sau Spiritul Profetic!
