Cumpăna anilor – între realitate şi ficţiune

Timp de aproape două mii de ani şcolarii biblici s-au aflat într-o permanentă căutare în ce priveşte înţelegerea calendarului sau calendarelor folosite de Israel. Descoperirile arheologice ale secolelor 19 şi 20 A.D., care au scos la lumină în zona Levantului zeci de mii de tăbliţe de lut ars cu texte în notaţie cuneiformă, au produs o adevărată revoluţie în hermeneutica Bibliei. Pentru prima oară academicii au avut acces la documente civile, economice, astronomice sau religioase care,  odată descifrate de asiriologi, au îmbunătăţit înţelegerea culturii popoarelor antice vecine cu Israel. Ȋn mod remarcabil, chiar şi în cele mai vechi texte datând din mileniul al 4-lea B.C., prezenţa a numeroase referiri la calendar duce la concluzia că măsurarea timpului deja s-a practicat probabil cu mii de  ani înainte de inventarea scrisului. În consecinţă, se ridică următoarea întrebare: având în vedere importanţa calendarului în reglementarea vieţii social-cultice prin sărbători, zile sacre, festivaluri agricole sau religioase, etc., cum se face că “Moise” nu oferă în mod explicit indicaţii cu privire la calendarul care a fost practicat de Israel?

Vechiul Testament abundă în menţiuni de genul “în luna ‘x’”, sau ”în ziua ‘x’ a lunii ‘y’”, sau ”în fiecare lună nouă şi în fiecare sabat”, dar niciodată nu găsim referiri clare cu privire la calendar. Prima poruncă dată lui Israel care include un aspect temporal apare în Exodul 12:1-2:

“Domnul a zis lui Moise si lui Aaron in tara Egiptului: “Luna aceasta va fi pentru voi cea dintai luna; ea va fi pentru voi cea dintai luna a anului”.

Dar despre ce “an” este vorba? Şi cum adică “luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună”, ca şi când este vorba de o inovaţie care avea să-i deosebească pe evrei de alte popoare? Luna Nisan (Nisanu la babilonieni) era deja de sute, ba chiar de mii de ani “cea dintâi lună a anului” pentru popoarele din Canaan şi Mesopotamia! Faptul că, pe de o parte, în Biblie nu este menţionat în mod explicit calendarul practicat de Israel şi, pe de altă parte, texte biblice menţionează anumite perioade de timp care par să indice spre un calendar de 360 de zile, au condus pe unii la concluzia că în Israel s-a practicat un astfel de calendar  în viaţa social-cultică, ceea ce este eronat. În lumina textelor antice descoperite, această concluzie poate fi demontată cu uşurinţă şi înlocuită cu o înţelegere mai largă.

Calendarul civil-cultic în Mesopotamia

Pentru marea majoritate a istoriei omenirii s-a crezut că pământul este staţionar şi se află în mijlocul Universului, în timp ce soarele, luna şi stelele păreau că “se mişcă” pe “bolta cerului” în cicluri repetabile. Asta a dus la ideea că, observând mişcarea corpurilor cereşti, se poate concepe un sistem de măsurare a timpului. Odată cu înţelegerea mişcării corpurilor cereşti apar şi primele forme de divinare a aştrilor, ceea ce mai târziu avea să fie numit astrologie. În Mesopotamia, sumerienii şi apoi babilonienii au manifestat un interes deosebit pentru mişcarea corpurilor cereşti şi au inventat sisteme de măsurare a timpului în paralel cu dezvoltarea scrisului şi a matematicii.

Cel mai vechi sistem de măsurare a unor perioade mai lungi decât o zi a fost calendarul lunar. Sunt evidenţe care atestă folosirea unui astfel de calendar încă dinainte de inventarea scrisului de către sumerieni în sec. al 4-lea B.C.[1] Studii recente ale structurilor magalitice descoperite de arheologie atestă că, pe lângă funcţiile acestora ca temple de închinare sau cimitire, au funcţionat şi ca observatoare ale mişcării corpurilor cereşti în scopul măsurarii timpului. [2] [3] [4] [5] [6]

Aşa cum sugerează numele, calendarul lunar s-a bazat pe observarea lunii. S-au numărat zilele care treceau de la o lună nouă la următoarea lună nouă, un interval de aproximativ 29.5 zile. Astfel, o lună cuprindea fie 29, fie 30 de zile, ceea ce a dus la un calendar lunar de 354 de zile care avea 12 luni, din care 6 luni aveau 29 de zile şi 6 luni aveau 30 de zile. Prima lună a anului, Nisan, avea 30 de zile şi începea cu luna nouă care apărea în imediata apropiere a echinocţiului de primăvară. Datorită importanţei acestui corp ceresc în măsurarea perioadelor de timp mai lungi decât o zi, cultul lunii a dobândit un loc de frunte în religia popoarelor din Mesopotamia, deci şi în religia lui Israel. Calendarul a inclus dintotdeauna o dimensiune politică, fiind un instrument de control al populaţiei în mâna regelui/preotului.[7] Aşa cum spunea un prieten, cel mai sigur mod de a controla viaţa altuia este prin a demonstra că eşti stăpân pe timpul său. Asta se observă cel mai bine în instituţii ca armata sau puşcăria, dar este valabil şi în viaţa social-cultică prin stabilirea unor zile “sacre”, sau “profane”, “norocoase” sau “ghinioniste” şi a tot felul de festivaluri şi sărbători.

Nu a fost nevoie de mult timp pentru a se observa că acest calendar pur lunar se “grăbea” în comparaţie cu ciclul solar de 3651/4 de zile, diferenţa fiind de aproximativ 11 zile. Pentru a se re-alinia cu anotimpurile, calendarul avea nevoie de zile adiţionale, ceea ce a dus la adăugarea (intercalarea) unei a 13-a luni de 30 de zile, de aici rezultând calendarul luni-solar. La început intercalarea s-a făcut în mod arbitrar; apoi s-a făcut în mod oarecum regulat, la  aproximativ 3 ani. Mai târziu, prin secolul 6 B.C., s-a conturat un  ciclu de 19 ani: 12 ani ”obişnuiţi” de 354 de zile şi 7 ani “intercalari”care aveau 13 luni, adică 384 de zile: anii 3, 6, 8, 11, 14, 17, şi 19.  Acest ciclu a fost cunoscut mai târziu ca “ciclul metonic” (după numele grecului Meton, care a preluat acest calendar de la babilonieni) şi a fost standardizat prin anii 380 B.C. a perioadei persane. Ciclul metonic de 19 ani a fost un sistem foarte bun de măsurare a timpului deoarece după 19 ani, anul începea în aproximativ aceeaşi zi în care a început în primul an al ciclului. Calendarul luni-solar a fost adoptat de toate popoarele din Levant şi s-a transmis apoi la greci şi, via Alexandru Macedon, s-a extins până în India şi China. Evreii, asemenea celorlalte popoare din Levant, au moştenit acest calendar şi în perioada robiei babiloniene au adoptat chiar şi numele pe care le aveau lunile în calendarul babilonian.[8] Calendarul actual în Israel este un calendar luni-solar bazat pe ciclul metonic îmbunătăţit de calcule adiţionale de fineţe. Spre deosebire de acesta, şi ca o atestare a primului calendar pur lunar, calendarul religios islamic Hijri practical de arabi este şi astăzi un calendar pur lunar de 354 de zile. Evident, acest calendar nu este sincronizat cu ciclul solar, deaceea sărbători ca Ramadanul cad mereu la alte date an de an comparativ cu anul gregorian sau cel al evreilor.

Calendarul teoretic-schematic în Mesopotamia

Textele cuneiforme descifrate de asiriologi au arătat că, în mod simultan cu folosirea unui calendar civil-cultic luni-solar care era practicat pentru fixarea datelor şi a sărbătorilor, sumerienii au fost primii care au inventat un calendar schematic, sau teoretic, de 360 de zile. El nu era un calendar propriu-zis ci un instrument de calcul folosit exclusiv în economie şi finanţe, bazat pe sistemul sexagesimal inventat de sumerieni. Calendarul de 360 de zile (6×60) s-a dovedit a fi un sistem extrem de efectiv de calcul teoretic pentru perioade lungi, de exemplu pentru a calcula dobânzile unui împrumut, sau cantitatea necesară de grâne pentru a hrăni o populaţie, să zicem de 2000 de sclavi, sau muncitori angajaţi într-un proiect de construcţie de lungă durată şi cu o raţie zilnică fixă  de grâne pe cap de muncitor. Fiind o aproximaţie teoretică a timpului, calendarul de 360 de zile a fost mult mai eficient în astfel de calcule decât calendarul oscilant luni-solar, unde alternanţa unei luni între 29 sau 30 de zile şi a unui an între 354 sau 384 de zile făceau ca aceste calcule să fie anevoioase. Sistemul sexagesimal a avut aplicaţie şi în domeniul astrologiei, care era o formă timpurie de astronomie (mai ales în perioada babiloniană) şi al împărţirii cercului în 360 de grade, sau a orei în 60 de minute, etc., aplicaţii care împreună cu calculele fiscale au rămas în uz până în zilele noastre.

O altă aplicare a calendarului de 360 de zile a fost în literatură, unde evenimentele descrise de autor nu sunt fixate într-un cadru istoric real al unui an calendaristic anume. Jonathan Ben Dov menţionează acest aspect în articolul său recent “A 360-Day Administrative Year in Ancient Israel: Judahite Portable Calendars and the Flood Account”[9]:

A schematic year is useful not only for long-term calculations, but also when the need arises in literature or in science to express a date formula which could work for any given year, without pinpointing a concrete date based on a concrete astronomical observation. (Trad. “Un an schematic este folositor nu doar pentru calcule pe termen lung, ci şi atunci când apare nevoia în literatură sau ştiintă de a exprima o formulă de timp care ar putea fi folosită în orice an, fără să ţintească spre o dată anume bazată pe observaţia concretă de natură astronomică”.

Acest aspect devine foarte interesant când este vorba să înţelegem textele biblice, deoarece, indiferent de traseul de asimilare a unui astfel de calendar teoretic în cultura lui Israel, există evidenţe din arheologie care atestă utilizarea lui în planificarea schematică de lungă durată, precum şi în texte ca Geneza, Estera, Daniel, şi mai târziu Apocalipsa (prin împrumut din Vechiul Testament), unde diferenţa între un timp “real” şi unul ”teoretic-ficţional” va rezulta într-o hermeneutică diferită a pasajelor respective.

Calendarul teoretic-schematic în Israel

Pentru această secţiune sunt recunoscător bine-cunoscutului profesor Jonathan Ben Dov, care a publicat relativ recent articolul pe care l-am amintit mai sus (acces Online gratuit pe site-ul Presei Universităţii Cambridge[10]). Ȋn articol, profesorul arată că administratori/scribi ai lui Israel au folosit, pe lângă calendarul luni-solar propriu-zis (care era prin excelenţă un calendar religios), un calendar schematic-teoretic în care luna avea 30 de zile şi anul avea 360 de zile. Ben Dov aminteşte despre descoperirile arheologice în zonele Lachish, Gezer, Tel el-Farʿah (în sudul Iudeii), Ierusalim, şi ʿAroʿer în Negev (vezi şi articolul pe Academia.edu) cât şi despre comentariile profesoarei Nili Fox în legătură cu aceste descoperiri, la care Ben Dov adaugă o nouă dimensiune, aceea a calendarului teoretic-schematic în Mesopotamia de care Nili Fox nu era conştientă. Imaginile de mai jos au fost preluate din articolul lui Ben Dov şi le-am reprodus, exact aşa cum au fost publicate, cu respectarea Actului Copyright 1976, clauza “fair use”.

Fig. 1. Placuta din Lachish. Desen de Naama Earon, dupa Olga Tufnell, Lachish III: The Iron Age (2 vols.; Oxford: Oxford University Press, 1953) 2:23 (plate 56).
Fig. 2. Placuta din Tel el-Farʿah (sud). © UCL Institute of Archeology.
Fig. 3. Placuta din Orasul lui David. Excavatii de R. Reich si E. Shukron’s in Orasul lui David; Fotograf: Vladimir Naikhin.
Fig. 4. Placuta din ʿAroʿer. Prin amabilitatea Hebrew Union College.

Aceste plăcuţe din os sunt indicative ale unui calendar teoretic-schematic “de birou” sau “portabil” folosite de scribi sau administratori din perioada monarhică a Epocii Bronzului. Cele trei coloane cu 10 găuri (Fig.1 si Fig.2) puteau fi folosite, prin introducerea unui beţişor, ca indicatoare ale zilelor (30). Ȋn Fig.3, plăcuţa descoperită în Oraşul lui David, este semnificativ faptul că doar 5 găuri apar pe cele trei coloane (15 zile), astfel plăcuţa de os era probabil folosită de două ori consecutiv. Un sabatarian va fi surprins în mod neplăcut de faptul că nicio astfel de plăcuţa din os nu marca o succesiune de 7 zile, ba mai mult, plăcuţele arată că o lună era împărţită în trei perioade de 10 zile.

Ȋn acelaşi timp însă, acest aspect indică faptul că plăcuţele nu erau intenţionate pentru a defini calendarul unui timp real, ca în cazul calendarului luni-solar, ci era un instrument de calcul matematic, administrativ, care nu era aliniat cu timpul măsurat prin observare astronomică.

Că aceste plăcuţe reprezentau nişte calendare schematice este dovedit în special de plăcuţa din Fig.4, care pe lângă trei coloane de câte 10 găuri, conţinea o coloană de 12, reprezentând cele 12 luni ale anului. Profesorul Ben Dov admite că aceste păcuţe din os ar fi putut fi folosite şi în alte sisteme de măsurare a timpului, ca cel al calendarului luni-solar, dar este mult mai probabil, în interpretarea sa, că aceste plăcuţe reprezentau un calendar teoretic-schematic folosit doar pentru calcule matematice pentru un timp îndelungat. Să mergem un pas mai departe şi să ne ocupăm de aspectul teoretic, ficţional, al utilizării unui astfel de calendar în textele bilbice.

Calendarul teoretic-schematic în Biblie

Ne interesează în mod deosebit aspectul menţionat de experţi că un calendar teoretic-schematic de 360 de zile a fost folosit şi ca un artefact literar în texte care nu se refereau la evenimente reale în timp istoric. Ne ocupăm indeosebi de textele Vechiului Testament, lăsând la o parte o pleiadă de texte sumeriene, asiriene, sau babiloniene care pot fi aduse în sprijinul acestei aserţiuni. Deja amintisem ceva despre această posibilitate în emisiunea făcută cu prietenii Flavius şi Sebi, al cărei titlu l-am împrumutat şi parafrazat (video aici), unde aserţiunea mea a fost că povestirea potopului este una anistorică, pe când poziţia lor a fost că descrierea potopului în Geneza este baza “epistemologică” a calendarului aparent în scrierile profetice, o poziţie caracteristică apologeţilor inerantismului biblic. Aceşti “inerantişti”, mă refer la toţi, au speculat “la greu” pe baza unor texte biblice că ”la început” Dumnezeu a creat o lume perfectă care funcţiona după un calendar perfect în care anul avea 360 de zile şi luna avea 30 de zile. Cum altfel am fi întâlnit în Biblie pasaje care sugerează un astfel de calendar? Dacă îţi pui “ochelari de cal” şi nu citeşti nimic altceva decât Biblia, da, este posibil să speculezi (în lipsa menţiunilor clare în text) că Biblia sugerează un calendar “al Creatorului” de 360 de zile, care a fost alterat “după cădere”, odată cu degradarea morală a oamenilor şi distrugerea lumii prin potop. Inerantiştii şi-au imaginat că potopul a fost un cataclism universal de proporţii cosmice (vezi ideea deschiderii “stăvilarelor cerurilor”) în care mişcări tectonice şi cutremure uriaşe au dus la formarea continentelor şi munţilor. Evident, speculaţiile lor (fără a avea o bază textuală biblică!) au inclus şi ideea că axa Pământului atunci s-a înclinat la valoarea de astăzi şi că mişcările de rotire ale pământului şi lunii pe orbitele lor au fost modificate de Dumnezeu ca urmare a “căderii” omului, rezultând în ciclul lor actual: pământul rotindu-se în jurul soarelui în 3651/4  de zile în loc de 360, iar luna rotindu-se în jurul pământului în 29,53 de zile în loc de 30, deşi, repet, textul biblic nu pomeneşte absolut nimic de toate acestea, ca să nu mai spun că o astfel de decizie din partea lui Dumnezeu este total lipsită de sens. Ei au fost influenţaţi şi de unii scriitori catastrofişti ca Immanuel Velikovsky[11], un evreu ruso-american care a fabulat scenarii cu privire la evenimente cosmice dintr-un trecut inaccesibil pe căile ştiinţei. Cartea sa “Lumi în coliziune” a fost denunţată de către academie ca fiind pseudo-ştiinţifică, printre criticii ipotezelor lui Velikovsky aflându-se şi Carl Sagan. Speculaţiile acestor inerantişti vin din ignoranţă cultural-istorică şi arogarea unei ”inspiraţii” a textului imposibil de a fi dovedită.

În Geneza

Ȋn capitolele 6-8 din cartea Genezei este descris ceea ce, în opinia mea, reprezintă un argument polemic şi sarcastic la adresa ideii de distrugere/recreaţie a pământului prin potop promovată de mitologiile anterioare Genezei. Inerantiştii, declaraţi sau perfizi, consideră acest text a fi un “articol jurnalistic de ştiri”. Indiferent de poziţia hermeneutică a cuiva, cert este că anumite perioade de timp menţionate în text au dat de furcă exegeţilor biblici cu privire la calendarul pe care îl are în vedere autorul (sau autorii) Genezei, deoarece declaraţii explicite lipsesc.

Ȋn Gen. 7:11 este marcată o anume dată (calendaristică sau teoretică, rămâne să decidem) în forma aceasta:

In anul al sase sutelea al vietii lui Noe, in luna a doua, in ziua a saptesprezecea a lunii, in ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adancului celui mare si s-au deschis stavilarele cerurilor”.

Ploaia a durat 40 de zile (Gen. 7:12) şi a făcut ca apa să se ridice deasupra tuturor munţilor (lăsăm la o parte faptul că numerele aveau anumite semnificaţii în antichitate, 40 fiind un număr simbolic prin excelenţă). Ni se spune că “Apele au fost mari pe pamant o suta cincizeci de zile” (Gen. 17:24). Dar ne este dat să înţelegem că după primele 40 de zile de ploaie, după ce toate vieţuitoarele terestre au murit, apa a început să se “scurgă” (unde anume?), căci ni se spune în Gen. 8:2-3:

Apele au scazut de pe fata pamantului, scurgandu-se si imputinandu-se, si, dupa o suta cincizeci de zile, apele s-au micsorat. In luna a saptea, in ziua a saptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe muntii Ararat”.

Acesta este pasajul la care se face referire când este vorba de a discuta despre calendarul folosit în povestirea potopului. 5 luni = 150 zile, ceea ce înseamnă cinci luni consecutive de 30 de zile. Oricât ar încerca cineva să argumenteze în favoarea unui timp real al unui calendar luni-solar în Geneza, este extrem de improbabil că ar fi existat vreodată un calendar luni-solar care să cuprindă 5 luni consecutive de 30 de zile, ci ele alternau între 29 şi 30! Ȋn lumina evidenţelor, este mult mai plauzibil că autorul foloseşte calendarul teoretic-schematic de 360 de zile, ceea ce rezultă în concluzia că autorul nu plasează potopul în plan real, istoric, ci într-un plan ficţional literar.

Acest aspect se deduce şi din următoarele referinţe pe care le găsim în text. Ni se spune că la vârsta de 500 de ani, Noe a avut trei fii: Sem, Ham, şi Iafet (Gen. 5:32), ceea ce înseamnă că la venirea potopului în anul al şasesutelea al lui Noe, fiii săi aveau 100 de ani. Doar că, la doi ani după potop, Sem avea tot 100 de ani! (Gen. 11:10). Aici “inerantiştii” vor face balet pe sârmă pentru a justifica istoricitatea potopului spunând că Sem nu s-a născut de fapt când Noe avea 500 de ani, ceea ce este o contrazicere pe faţă a textului. Se pare că pentru ei este mai acceptabil să se complacă în contradicţii decât să accepte evidenţe textuale şi istorice.

Versiunea Masoretică a Vechiului Testament pare a fi un text modificat din interese religioase (potopul nu este singurul exemplu care se poate aduce). Versiunea Septuaginta, care se pare că a folosit un text ebraic mai vechi, menţionează că potopul a durat exact un an, de la a 27-a zi a lunii a 2-a, anul 600 al lui Noe, până la a 27-a zi a lunii a 2-a, anul 601 al lui Noe. Texte aparţinând perioadei inter-testamentare, ca 1 Enoh sau Cartea Jubileelor, susţin acelaşi aspect temporal al potopului, adică exact un an, deşi la acea dată apare evident că autorii adoptaseră un calendar “ideal” (tot teoretic) de 364 de zile (contrar unor opinii care văd în anul de 364 de zile un an solar). Documentele descoperite la Qumran sunt revelatorii în ce priveşte disputele cu privire la ”calendarul corect” care trebuia să guverneze sărbătorile în Israel. Cei din Ierusalim susţineau că sărbătorile trebuiau în continnuare să fie aliniate conform calendarului luni-solar, pe când secta care s-a despărţit şi s-a retras la Qumran adoptase un calendar “ideal” în care anul avea exact 52 de săptămâni a câte 7 zile. Să ne reamintim că aceste menţiuni sunt totuşi literatură şi cad sub incidenţa practicii scribale de a folosi un calendar teoretico-schematic-ideal, fie că este vorba de un an de 360 zile, fie de un an de 364 de zile.

In Estera

Pe lângă faptul că în Estera (un text post-exilic) găsim prima menţiune explicită a unor nume de luni ale calendarul babilonian, Nisan în Estera 3:7 şi Adar în Estera 3:13 (ceea ce este o evidenţă biblică a adoptării numelor babiloniene ale lunilor  în calendarul ebraic), găsim menţiuni ale unor perioade care pot fi foarte bine asociate cu un calendar teoretic de 360 de zile. Ȋn Estera 1:4 ospăţul oferit de Ahaşveroş durează 18o de zile. O altă menţiune temporală este în Estera 4:11, unde Estera trimite vorbă lui Mardoheu că “n-a fost chemată la împărat de 30 de zile”. Aceste menţiuni nu par deloc a fi coincidenţe.

Ȋn Daniel (şi prin extensie în Apocalipsa)

Un alt text cu caracter atemporal este cartea lui Daniel, în care găsim sugestii indicative ale unui calendar teoretic de 360 de zile. Apologeţii conservatori consideră că autorul foloseşte un “an profetic iudaic”, o noţiune inexistentă atât în Daniel cât şi în textele antice. Mult mai plauzibil este că autorul, fiind în cunoştinţă de uzul unui calendar teoretic-schematic în literatura fie religioasă (i.e. Rugăciunea lui Ur-Utu către zeiţa Ninsianna[12]), fie astronomică (i.e. MUL.Apin[13]), incorporează perioade de timp care nu pot fi anexate unui anumit moment istoric real, unui calendar real, ci reprezintă noţiuni atemporale ficţionale. Acesta este motivul pentru care nicio profeţie din Daniel nu poate fi identificată într-un moment sau o perioadă anume istorică folosind un calendar practicat în viaţa reală, fie lunar, luni-solar, sau solar. Acest aspect ar trebui să dea de gândit interpreţilor istoricişti ai profeţiilor, mai ales că Paul Hanson explică “ieşirea din realitatea istorică” a vizionarilor apocaliptici, aşa cum am amintit în articolul precedent.

Concluzie

Calendarul teoretic-administrativ de 360 de zile a fost inventat de sumerieni. Acest calendar nu a fost niciodată folosit în viaţa civilă, agricolă, politică sau religioasă a popoarelor din Mesopotamia şi Canaan pentru măsurarea timpului, ci a servit ca un model teoretic de calcul fiscal şi administrativ sau ca artefact literar în literatura intenţionată a fi înţeleasă ca anistorică. El a fost absorbit de cultura akkadiană, asiriană, babiloniană şi ebraică (cu mici modificări de uzanţă), cât şi de culturi ca cea greacă, indiană sau chineză. Chiar şi în cultura Egiptului, în care calendarul cultic, religios, a fost cel lunar, calendarul civil de 365 de zile reprezintă o aplicare istorică a calendarului teoretic de 360 de zile importat de la sumerieni, la care au adăugat 5 zile “epagomenale”, care deşi nu făceau parte din calendarul propriu-zis ci au fost dedicate unor zei, au completat ciclul anului solar pe care ei l-au considerat a conţine 365 de zile. De la egipteni, prin cucerirea Egiptului de Iulius Cezar şi reforma calendaristică a calendarului iulian în anul 46 B.C., urmată apoi de reforma calendaristică a papei Grigore al XIII-lea în 1532, am ajuns astăzi să folosim un calendar teoretic-schematic care nu este calculat după observaţiile astronomice. O altă perioadă de timp care nu are de-a face cu observaţiile astronomice este săptămâna de 7 zile, dar acesta este un subiect vast care va fi abordat cu o ocazie viitoare.

Referinte:_______________________________________

[1] Vezi Wikipedia Online: https://en.wikipedia.org/wiki/Warren_Field

[2] Meaden, Terence G. “Stonehenge and Avebury: Megalithic Shadow Casting at the …” N.p., 2017. Web. 20 Apr. 2019. <http://journals.ed.ac.uk/lithicstudies/article/download/1920/2558/0>.

[3] Meaden, Terence G. “Stonehenge and Avebury: Megalithic Shadow Casting at the …” N.p., 2017. Web. 20 Apr. 2019. <http://journals.ed.ac.uk/lithicstudies/article/download/1920/2558/0>.

[4] Bender, Herman E. “The Star-Beings and Stones: Petroforms and the Reflection of Native American Cosmology, Myth and Stellar Traditions.” N.p., 2017. Web. 20 Apr. 2019. <http://journals.ed.ac.uk/lithicstudies/article/view/1918>.

[5] Menon, Srikumar M., and Srikumar M. Menon. “FROM MEGALITHS TO TEMPLES: ASTRONOMY IN THE LITHIC RECORD OF SOUTH INDIA.” Orchiston, W., Sule, A., and Vahia, M.N. (eds.), 2018. Growth and Development of Astronomy and Astrophysics in India and the Asia-Pacific Region. Proceedings of the 9th International Conference on Oriental Astronomy. Mumbai, Tata Institute of Fundamental Research. N.p., 2018. Web. 20 Apr. 2019. <https://www.academia.edu/37148435/FROM_MEGALITHS_TO_TEMPLES_ASTRONOMY_IN_THE_LITHIC_RECORD_OF_SOUTH_INDIA>.

[6] Hamacher, Duane W., and Trevor Leaman. “A Methodology for Testing Horizon Astronomy in Australian Aboriginal Cultural Sites: A Case Study.” Mediterranean Archaeology and Archaeometry. N.p., 2018. Web. 20 Apr. 2019. <https://www.academia.edu/36726959/A_methodology_for_testing_horizon_astronomy_in_Australian_Aboriginal_cultural_sites_a_case_study>.

[7] Richards, E. G. Mapping Time: The Calendar and Its History. N.p.: Oxford UP, 2005. 7. Print.

[8] https://en.wikipedia.org/wiki/Babylonian_calendar

[9] Ben-Dov, J. (2021). A 360-Day Administrative Year in Ancient Israel: Judahite Portable Calendars and the Flood Account. Harvard Theological Review, 114(4), 431-450. doi:10.1017/S0017816021000298  (Acces gratuit Online: A 360-Day Administrative Year in Ancient Israel: Judahite Portable Calendars and the Flood Account | Harvard Theological Review | Cambridge Core)

[10] Idem 9

[11] https://en.wikipedia.org/wiki/Immanuel_Velikovsky

[12] Horowitz, Wayne, “Sunday in Mesopotamia,” în Living the Lunar Calendar, 9–18

[13] Hunger, Herman and Steele, John M, The Babylonian Astronomical Compendium Mul.Apin (New York: Routledge, 2019) 198–202, 209–13.

Leave a Reply