Dupa o absenta mai indelungata decat am intentionat, revin astazi cu unele ganduri care tin mai mult de filosofia stiintei decat de stiinta propriu zis. Tacerea din ultimul timp are de-a face cu motive de natura personala, printre care si faptul ca am fost afectat de moartea celui mai bun prieten al meu, la al carui serviciu funerar am participat in Romania luna trecuta, in noiembrie. Probabil nu m-as fi hotarat sa rup aceasta tacere acum daca n-ar fi fost prezentarea recenta a lui Edi in legatura cu procesul care a avut loc in Dover, PA in 2005, despre care voi aminti mai multe spre finalul articolului.
Asa cum remarca Paul A. Nelson[1], se vorbeste destul de rar si putin despre rolul teologiei in gandirea evolutionista. Nu doar Darwin sau Dobzansky au folosit “la greu” argumente teologice in demersul lor de a contrazice creationismul si a valida evolutionismul, ci si o serie de filozofi si oameni de stiinta moderni. La o prima citire a textelor unui Jerry Coyne (Why Evolution is True – 2009) sau Richard Dawkins (The Blind Watchmaker – 1986), frecventa invocare a argumentelor de sorginte teologica, i.e. “un Dumnezeu benevolent si atotputernic nu ar fi creat organismele x, y, z, asa cum sunt” par stranii considerand pozitia lor declarata de atei, de materialisti. Insa daca se ia in consideratie faptul ca Dawkins sau Coyne sunt si ei niste “darwinisti clasici” care stau aproape de dascalul lor, incepi sa intelegi ca folosirea argumentelor teologice in vederea sustinerii teoriei evolutiei a fost si inca este o necesitate. Care este explicatia? Cat de “stiintifica” este o teorie care se bazeaza pe argumente teologice in loc de evidente empirice? Si de ce ar fi Dumnezeu asemenea “Dumnezeului lui Darwin”?
Stiinta moderna a prins radacini si s-a dezvoltat pe un fundal teist-Crestin care s-a caracterizat prin credinta ca atat noi cat si lumea in care traim au fost opera unui Dumnezeu Creator inteligent, personal si constient – un Dumnezeu care, mai mult, ne-a creat “dupa chipul Sau”, ceea ce ne permite asemanarea cu El in ce priveste capacitatea de a forma convingeri si de a cunoaste lumea.[2] In acelas timp, inca incepand cu Thales din Milet din era pre-Socratica a inceput sa se dezvolte un model naturalist de intelegere a universului si a vietii. Aceste doua paradigme s-au perpetuat de-a lungul secolelor. De la Parmenides la Plato si Aristotel, lumea era considerata o creatie dupa un Design divin. Desi conceptul de creatie si design a fost introdus si a persistat in crestinism, in perioada care a urmat reformatiunii, iluminismului si revolutiei stiintifice crestinismul a adoptat o forma liberala, cand “cunoasterea” lui Dumnezeu se dezvoltase prin uzul ratiunii si al descoperirilor in stiinte, si asta a permis tot mai mult oamenilor sa puna limite la cat si ce putea face Dumnezeu. Dumnezeul modernitatii era un Dumnezeu al ratiunii umane, facut “dupa chipul si asemanarea omului”. Acesta era timpul lui Darwin.
Scopul declarat al lui Darwin in Originea Speciilor (1959), lucrare pe care el a numit-o “un lung argument”, a fost sa invalideze “teoria creatiei”, care afirma ca viata si lumea naturala sunt opera unui Creator. Invalidarea conceptului de “creatie speciala” avea sa ofere cel putin doua avantaje: sa distanteze pe Dumnezeu de paradoxul prezentei raului[3] in lume, si sa dea validitate teoriei sale numita Common Descent sau Teoria Stramosului Comun Universal. Cornelius Hunter face o comparatie intre Charles Darwin si John Milton si arata ca ambii au fost preocupati de problema raului, moral sau din natura, si ca ambii au incercat sa ofere o solutie la problema raului prin a-l indeparta pe Dumnezeu de creatie, de responsabilitatea fata de prezenta raului[4]. In Paradisul Pierdut, o lucrare literara foarte populara in Anglia Victoriana si lectura preferata a lui Darwin pe timpul voiajului pe Beagle, Milton sugereaza ca Dumnezeu a trebuit sa lase omul liber sa aleaga intre bine si rau pentru ca apoi sa desparta pe cei buni de cai rai. Lumea, astfel, se pare ca isi urmeaza propriile cai si Dumnezeu este prezentat intr-o pozitie oarecum distanta fata de creatie. Darwin, prin teoria sa, il distanteaza si mai mult pe Dumnezeu de creatie, afirmand ca lumea, asa cum parea a fi in secolul XIX, nu putea fi de fapt opera lui Dumnezeu. Darwin scria unui prieten din SUA:
“There seems to me too much misery in the world. I cannot persuade myself that a beneficent and omnipotent God would have designedly created the [parasitic wasp] with the express intention of their feeding within the living bodies of caterpillars, or that the cat should play with mice.”[5]
Trad: “Mi se pare ca exista prea multa durere in lume. Nu ma pot convinge pe mine insumi ca un Dumnezeu benevolent si atotputernic ar fi creat cu buna stiinta viespea parasitica cu precisa intentie de a se hrani cu trupurile vii ale larvelor, sau ca pisica ar trebui sa se joace cu soarecele”.
Nemultumirile si nedumeririle lui Darwin cu ceea ce descoperea in natura erau multe si diverse. De ce se incruciseaza cu usurinta unele specii producand hibrizi, daca ele au fost create specii separate? Daca fauna si flora au fost create adaptate perfect la diferite locatii de un Dumnezeu intelept, cum se face ca unele plante care au fost introduse in locatii noi se adapteaza la acele locatii chiar daca nu au nimic in comun cu plantele autohtone? Flora care ar fi trebuit sa fie special adaptata pentru o anumita zona, este bine mersi si se dezvolta chiar mai bine in alta parte! De ce organisme care traiesc in locatii identice, dar separate, sunt atat de diferite unele de altele? Apoi, erau o multime de specii neadaptate corespunzator mediului in care traiau. Organisme care traiau pe uscat aveau picioare cu degetele unite, ca cele de gasca (de pilda cangurul), iar altele care erau creaturi marine aveau picioare cu degete neunite. Apoi, erau acele insecte care traiau ore intregi sub apa, dar nu se deosebeau prea mult de “verisorii” care traiau pe uscat, sau… atata risipa de polen in fiecare an![6]
Observatiile lui Darwin au fost pertinente. Chiar si la nivelul cunostintelor secolului al XIX-lea, existau destule evidente cu privire la o dezvoltare si complexificare a vietii pe parcursul unei lungi perioade de timp. Teologia liberala pe care Darwin a studiat-o la Cambridge deja se departase de la o intelegere literalista a creatiei din Geneza. Totusi, se pastrase ideea ca Dumnezeu a creat felurite organisme in diferite locatii pe glob, numite “centre de creatie”. Darwin, care se alipea tot mai mult de naturalism, a argumentat ca, cel putin dupa aparitia vietii (unde inca avea dubii cu privire la originea ei), nu a fost nevoie de un Creator. Lumea asa cum era descoperita in sec. XIX parea ca era rezultatul unor procese aleatorii unde anumite modificari care apar in organisme (fara sa fie inteles mecanismul de modificare) sunt apoi selectate de mediul inconjurator pe principiul eficientei, a avantajului pe care le ofera supravietuirii si reproducerii si sunt transmise generatiilor urmatoare (fara sa fie inteles mecanismul transmiterii, a mostenirii ereditare). O astfel de lume nu se putea explica, spunea el, prin teoria creatiei, ci prin teoria descendentei cu modificare pe care a sugerat-o el. Astfel, prin indepartarea lui Dumnezeu de creatie, si implicit de raul prezent in ea, insasi teoria evolutiei darwiniene nu este altceva decat o teodicee, in ciuda includerii multor fapte observabile din lumea naturala. Dupa cum amintea Jonathan Wells[7], “nu e de mirare ca disputa cu privire la darwinism sau neodarwinism implica teologia si filosofia: ele au fost presente acolo de la inceput”.
Se cuvine sa examinam contradictiile caracteristice acestei abordari. Pe de o parte, Darwin si evolutionistii sau filozofii care recurg la argumente teologice in sprijinul unei teorii pe care o considera stiintifica, subscriu totodata la naturalism, conform caruia nu se poate invoca nici un fel de implicare a unei Divinitati, a unor cauze supranaturale in stiinta, in explicarea fenomenelor vietii. Invocarea unor argumente teologice pentru evolutie constituie o contradictie de procedura, sau cel putin inconsecventa, si denota (in ciuda intentiilor) o slabiciune a teoriei evolutiei darwiniene. Pe de alta parte, chiar daca aceasta invocare a argumentelor teologice ar fi acceptata, argumentele insesi sunt slabe si neconvingatoare. De regula, aceste argumente se grupeaza in doua categorii: argumente privind imperfectia organismelor (arguments from design), si argumente referitoare la homologie (faptul ca aceleasi trasaturi sau functii se regasesc in mai multe specii, asta sugerand, zic ei, o limitare a capacitatii si fanteziei unui Dumnezeu artizan creator). Lista celor ce utilizeaza intr-o forma sau alta argumente teologice, pe langa Darwin, include somitati ca: Ernst Mayr, Gavin de Beer, Stephen Jay Gould, Richard Dawkins, Niles Eldredge, Francisco Ayala, Philip Kitcher, George Williams, Jerry Coyne, Francis Collins, Kenneth Miller, Douglas Futuyma, si altii.
Stephen Dilley[8] arata intr-un eseu ca toate cele sapte argumente aduse de Dobzansky in lucrarea faimoasa “Nimic in biologie nu are sens decat in lumina evolutiei” sunt, in mod surprinzator, de sorginte teologica. Dobzansky reduce teologia creationista la o conditie absurda (“reductio theology”) in care creationismul este descris ca oferind predictii care contrazic lumea naturala. Mai mult, el foloseste “la greu” o teologie pozitivista (“positiva theology”) care functioneaza la doua nivele. Mai intai, ofera un suport epistemic pozitiv pentru evolutie, argumentand ca orice tip de divinitate benevolenta (admitand ca exista asa ceva) ar fi actionat prin cai compatibile cu teoria evolutiei, si impotriva creationismului. Toate cele sapte argumente aduse de Dobzansky au acest caracter comparativ, prin care nu doar ataca creationismul, dar ajuta la afirmarea ideii de descendenta cu modificare. Apoi, positiva theology este sectara. In cuvintele lui Dilley:
“Dobzhansky does not simply borrow creationists’ own theology in order to counter creationism or to support evolution; instead, he imports partisan theology into his arguments for evolution. In particular, Dobzhansky draws on theological concepts foreign to creationism or appropriates elements of creationist theology in a manner alien to creationism. Dobzhansky, too, adds tendentious God-talk to the discussion.”
Trad: “Dobzansky nu doar imprumuta teologia creationistilor pentru a refuta creationismul si a sustine evolutia; de fapt, el importa o teologie partizana in argumentele sale pentru evolutie. In special, Dobzansky utilizeaza concepte straine de creationism, sau aplica elemente ale teologiei creationiste intr-o maniera straina de creationism. Dobzansky insusi adauga o alura teologica tendentioasa discutiei”.
Urmand exemplul “clasicilor”, aproape orice adept al evolutiei foloseste, constient sau nu, argumente teologice ca “dovezi” pentru evolutie. Foarte des se invoca argumentul organelor vestigiale. Coyne (2009) spune: “un Creator n-ar fi pus organe fara folos in creaturile sale“. Organele vestigiale sunt considerate a fi acele organe a caror functie este necunoscuta sau atrofiata, si care, spun evolutionistii, au fost candva functionale la stramosii comuni din care provine organismul. Cu timpul aceste organe si-au pierdut functia si au devenit niste “vestigii” care atesta istoria evolutiei biologice dar care sunt pe calea extinctiei. Evaluarea este lipsita de validitate. Este posibil ca un organ a carui functie este deocamdata necunoscuta, pe masura ce stiinta avanseaza, in viitor poate fi dovedit ca avand o functie sau chiar mai multe. Aceasta este situatia cu mare majoritate a organelor despre care s-a crezut intr-un timp ca sunt “vestigiale”. Prin 1895, Robert Wiedersheim a publicat o lista de 86 de organe umane pe care le-a numit “vestigiale”, care in opinia sa erau de prisos. Treptat insa, unul cate unul, aceste organe s-au dovedit a fi functionale. Darwinistii inca se mai tin de vreo doua-trei din ele ca fiind “dovezi” ale evolutiei.
Cel mai faimos organ uman vestigial, dupa Coyne (2009), este apendicele. De fapt, apendicele, departe de a fi organ vestigial, joaca rolul de a repopula intestinul cu bacterii folositoare dupa afectiunile care provoaca diaree. In intestin, bacteriile daunatoare sunt in numar mic si nu se pot inmulti datorita bacteriilor folositoare care mentin controlul asupra lor. In cazul diareei, se pierde o cantitate importanta de bacterii folositoare, astfel ca bacteriile daunatoare se pot inmulti rapid, provocand afectiuni grave. Aceasta situatie este evitata prin apelul organismului la rezervele de bacterii folositoare stocate in apendice (Bollinger et al. 2007, Laurin et al. 2011). Desi Coyne admite ca apendicele inca are aceasta “mica” functie, el minimalizeaza rolul sau si prezice ca apendicele este pe cale de disparitie in procesul evolutiv. Prezicerea sa este contrazisa de ultimele cercetari care arata ca apendicele nu este doar functional, dar joaca un rol critic fiind parte a sistemului imunitar, sau dupa cum spune Rob Dunn (2012), “apendicele iti poate salva viata“. Alte trasaturi “vestigiale” la om ar fi mamelonul barbatilor, maselele de minte, reflexul “pielea gainii”, si coccisul. Eu resping ideea ca sunt “organe vestigiale” deoarece in fiecare caz din cele amintite mai sus exista explicatii alternative care nu au de-a face cu ideea de “vestigiu”. Biologul canadian Steven R. Scadding, desi darwinist, afirma ca “organele vestigiale nu ofera evidente pentru teoria evolutiei” [9]. Desi a fost contrat de un alt canadian, Bruce Naylor, care sustine ca “un organ, chiar daca inca are o functie poate sa fie totusi un organ vestigial”[10], Scadding raspunde prin a arata ca Naylor nu tine cont de faptul ca definitia pe care Darwin si altii o dau organelor vestigiale se refera la pierderea sau lipsa unei functii si la inutilitatea organului, nu la adaptarea sa pentru o functie diferita de cea originala.
Un alt argument la fel de slab este ceea ce Susumu Ohno prin 1972 a numit “junk DNA”[11]. Mult timp s-a crezut ca in afara de cele 1-2 % din DNA care codeaza pentru proteine, restul de aproximativ 98% din cele peste trei miliarde de nucleotide care formeaza molecula de DNA sunt doar “vestigii” ale unor ere preistorice de dezvoltare a genomului, material genetic care a devenit nefunctional si care se copiaza la nesfarsit, fara nici un beneficiu pentru organism. Proiectul ENCODE a rasturnat mesele si a revolutionat modul in care se gandeste astazi despre DNA, aratand ca peste 80% din DNA este functional, avand diferite functii de control si reglaj al modului in care lucreaza alte sectiuni ale DNA-ului (codonul) si al modului cum sunt exprimate genele. In cuvintele lui Elizabeth Pennisi, “proiectul ENCODE scrie eulogia conceptului “junk DNA”.[12] Si inca suntem la suprafata aisbergului. Genomul, cu sistemul sau de informatie care depaseste orice capacitate umana de concepere si intelegere, contine in el mistere care asteapta sa fie descoperite in viitor.
Nici pe vremea lui Darwin, si cu atat mai putin acum, teoria evolutiei Darwiniene nu are la baza evidente empirice. Ea se bazeaza pe abilitatea lui Darwin si a urmasilor sai de a distruge conceptul de “creatie speciala” ca fiind opera lui Dumnezeu. Dar Dumnezeul acesta este un “straw God”, un anume tip de Dumnezeu imaginat de Darwin, pe care apoi el si altii l-au atacat. Argumentele teologice contiua sa fie preferate de evolutionisti dar ele nu pot oferi validitate stiintifica unei teorii care duce lipsa de evidente empirice (conform metodei stiintifice, care de la Karl Popper incoace se aplica in toate stiintele). Cunoastem prea putin despre viata pentru a ne pronunta asupra unui organism ca este imperfect, neadaptat, vicios si crud fata de alte organisme, conceput in mod gresit, posesor de relicve sau organe vestigiale fara functie, etc. Cunoastem prea putin despre Dumnezeu pentru a stabili cum este, ce poate sau nu poate sa faca, ce sau cum ar fi trebuit sa creeze, ce inseamna o creatie perfecta, etc. Este drept, “creatia speciala” este un concept gresit daca este inteles la nivelul secolului al X-lea BC sau al XIX-lea AD. Dar nu exista un singur fel de creationism (teoria lui Darwin nu invalideaza creationismul progresiv, de pilda), si “Dumnezeul lui Darwin” ar putea foarte bine sa nu aiba nimic de-a face cu adevaratul Dumnezeu. Dar ceea ce ar trebui sa conteze in enuntul si sprijinul unei teorii stiintifice nu sunt argumentele teologice sau filosofice, ci argumentele stiintifice, si de aici ridicolul procesului din Dover amintit de Edi.
In primul rand procesul nu a fost impotriva miscarii ID, asa cum a fost prezentat, ci impotriva consiliului de conducere al liceului de stat din Dover. Atat dezbaterile cat si decizia judecatorului Jones se gasesc pe internet pentru cei care vor sa-si formeze o opinie personala, dezbaterile la adresa: http://www.talkorigins.org/faqs/dover/kitzmiller_v_dover.html iar decizia se poate citi la adresa: http://www.talkorigins.org/faqs/dover/kitzmiller_v_dover_decision3.html#p302. Nici vorba de frauda din partea lui Behe, ID sau Discovery Institute! Frauda sau minciuna despre care aminteste Edi are de-a face cu activitatea comitetului de conducere al liceului. Decizia judecatorului, totusi, este inteleasa ca fiind si impotriva miscarii ID: nu este o stiinta, ci o forma de creationism progresiv. Pe ce criterii?
Evident, criteriul are de-a face cu modul in care este definita stiinta si cu metodologia specifica ei, naturalismul metodologic. De regula, filosofii stiintei fac o deosebire intre naturalismul metafizic (sau materialism) si naturalismul metodologic. Naturalismul metafizic este o filosofie care contine aspectul ontologic al negarii existentei oricarei divinitati or fiinte supranaturale, realitatea fiind doar lumea materiala. Prin aceasta prisma, a pomeni despre Dumnezeu este tabu. Spre deosebire de acest tip de naturalism, naturalismul metodologic nu neaga existenta lui Dumnezeu sau a altor fiinte supranaturale, ci sustine ca ceea ce este supranatural nu poate fi obiect de studiu al stiintei, deaceea in incercarea de a explica viata si lumea trebuie sa fie folosite doar observarea naturii si fenomenelor ei, ratiunea, si simturile. Izvorul acestei conceptii isi are obarsia in rationalismul lui Descartes si, mai exact, Locke. Acest concept despre stiinta face parte, spune Platinga, din intreaga conceptie despre credinta si ratiune mostenita de la Iluminism[13]. Baza epistemologica a stiintei merita a fi tratata intr-un articol separat. Aici doar sugerez ca din punctul de vedere al oamenilor de stiinta teisti, ei nu se simt obligati sa practice o stiinta “Duhemiana”[14], contransi de naturalismul metodologic. Ridicolul deciziei judecatorului Jones de a considera Intelligent Design ca fiind o forma de creationism pe baza unui argument teologic se intelege prin observatia ca oameni de stiinta ca Darwin, Dobzanski, Coyne, sau Dawkins au folosit exact argumente teologice pentru a sustine evolutia.
Daca, judecand prin prisma naturalismului metodologic, conceptul Intelligent Design nu este considerat stiinta (nu am o problema cu asta) pentru ca admite actiunea atat a cauzelor naturale (neinteligente) cat si a celor supranaturale (inteligente) in formarea si functionarea lumii, in aceeasi masura si prin aceeasi metodologie teoria evolutiei darwiniene nu poate fi o teorie stiintifica daca se sprijina pe argumente teologice sau filozofice. Ea trebuie sa fie sprijinita pe evidente empirice, dar pe acestea nu le poate oferi. Invocarea de catre evolutionisti a argumentelor teologice va continua.
____________________
[1] Nelson, Paul A. “The role of theology in current evolutionary reasoning”. Biology and Philosophy 11.4 (1996): 493-517.
[2] Plantinga, Alvin. “Science: Augustinian or Duhemian”. Faith and Philosophy 13.3 (1996): 368-394.
[3] Folosesc o forma personificata atunci cand spun “raul”, deoarece “rau” este un adjectiv, adica ceva este rau. Asadar “raul din natura” are sensul de suferinta, durere, cruzime, cataclisme naturale, etc.
[4] Hunter, C.G. “Darwin’s God. Evolution and the Problem of Evil”. Grand Rapids, MI: Baker (2001): 11-18.
[5] Citat de Steven Jay Gould, “Nonmoral Nature,” in Hen’s Teeth and Horse’s Toes (New York: W.W. Norton, 1983).
[6] Gillespie, Charles Darwin and the Problem of Creation (Chicago: University of Chicago Press, 1979) 72, 77-79, 126-27.
[7] Wells, Jonathan. “Darwin’s Straw God Argument”. Discovery Institute, Articles. (December 31, 2008).
[8] Dilley, S. “Nothing in biology makes sense except in light of theology?” Studies in History and Philosophy of Biological and Biomedical Sciences (2013), http://dx.doi.org/10.1016/j.shpsc.2013.06.006
[9] Scadding, Steven R. “Vestigial organs do not provide scientific evidence for evolution,” Evolutionary Theory 6 (1982): 171-173.
[10] Naylor, Bruce G. “Vestigial organs are evidence of evolution,” Evolutionary Theory 6 (1982): 91-96.
[11] Ohno, Susumu. “So much ‘junk’ DNA in our genome,” Brookhaven Symposia in Biology 23 (1972): 366-70.
[12] Pennisi, Elizabeth. “ENCODE Project Writes Eulogy For Junk DNA”. Science 337 (2012): 1159-1161.
[13] Platinga, Alvin. “Methodological Naturalism?” Perspectives on Science and Christian Faith 49 (September 1997): 143-154 Acces online la http://www.asa3.org/ASA/PSCF/1997/PSCF9-97Plantinga.html.ori
[14] Idem 2.
11 comments
Skip to comment form
Dar despre argumentul evolutionist adus de Ken Miller (un credincios catolic de altfel), legat de prezenta cromozomului uman cu 2 centromeri care arata ca si cum ar fi exact rezultatul unirii celor 2 cromozomi de la maimuta, ce parere aveti? Oare, spune Miller, Dumnezeu a vrut sa ne insele si sa faca lucrurile sa para ca si cum ar fi avut loc aceasta unire a doi cromozomi care, in realitate nu a avut loc ?
@ Andrei Voiculescu
Kenneth Miller nu a adus un “argument evolutionist”. De altfel, studiul este facut de o alta echipa si il gasesti aici. Pe Kenneth Miller deja l-am amintit in articol ca se numara printre cei multi care folosesc argumente teologice pentru a valida teoria evolutiei. Acum, aceasta asemanare dintre cromozomul 2 la oameni si cromozomii 2a si 2b la cimpanzei (de ce nu au fost numiti 2 si 3?) este un fenomen, nu un argument. Un fenomen al naturii necesita o explicatie rationala, stiintifica, prin intermediul unei teorii validate in mod empiric. Care este acest argument, dupa Miller? Tu spui: “Oare, spune Miller, Dumnezeu a vrut sa ne insele si sa faca lucrurile sa para ca si cum ar fi avut loc aceasta unire a doi cromozomi care, in realitate nu a avut loc ?”. Cu alte cuvinte, argumentul lui Miller suna cam asa: deoarece Dumnezeu n-a vrut sa ne insele prin a face lucrurile in asa fel incat sa apara o fuziune acolo unde de fapt nu s-a intamplat nimic, inseamna ca teoria evolutiei este adevarata. Ori eu tocmai acest gen de argumente, de tip teologic in care este invocat Dumnezeu, intr-un fel sau altul, il prezint ca falacios in articolul de fata. Cu ce este mai bun “argumentul” lui Miller decat un contra-argument al unui creationist care ar spune: “asemanarea de ADN intre companzei si om, ca de altfel si comportamentala, se datoreaza faptului ca Dumnezeu are simtul umorului si a creat cimpanzeul apropiat de om”. Iti sugerez o alta interpretare, doar spre largirea orizontului, aici.
Bun, dar in acest caz (sper sa nu spuneti iar ca sunt prizonier al YEC, fiindca intentia mea este sa aflu adevarul, oricare ar fi acela), cum stabiliti vechimea straturilor geologice? Spuneti in alt articol ca nu atat precizia masuratorii stratului conteaza (care poate sa fie doar aproximativa), cat diferentele de vechime dintre straturi. Dar daca nu putem sti exact varsta absoluta a stratului, atunci probabil va referiti la diferentele dintre straturi calculate procentual. Dar in acest caz, pamantul poate fi si foarte tanar fiindca daca de exemplu, straturile mai vechi au 1 milion de ani sa zicem, iar cele de deasupra 10000 de ani ( dau o cifra la intamplare), atunci procentual vorbind, diferenta e destul de mare, dar asta nu inseamna ca pamantul e vechi. Mai ales ca nu stim care a fost la inceput raportul dintre izotopul mama si izotopii fiica. Poate ca Dumnezeu a creat lumea de la inceput cu acesti izotopi aflandu-se intr-un anumit raport. Inteleg bine?
Ca sa nu mai spun ca dvs faceti o confuzie. Argumentul lui Miller nu este un argument teologic in favoarea evolutiei, ci in favoarea partii teiste din evolutie, adica a ceea ce numim evolutie teista. Altfel, evolutia ca proces naturalist se poate dispensa de argumentul lui Miller. Dar teoria evolutiei, la fel ca si teoria erelor geologice de miliarde de ani, are o mare lacuna. Nu e reproductibila in laborator. Nu poate fi repetata experimental. Mai degraba asta vreti sa spuneti, mi se pare. Din acest punct de vedere, atat evolutia cat si teoria erelor geologice au o valoare stiintifica mai slaba decat orice teorie din fizica de exemplu, care este oricand reproductibila experimental. De exemplu, pana si straniul experiment cu 2 fante din mecanica cuantica poate fi oricand facut de oricine in laborator si va obtine acelasi rezultat. Evolutia biologica si miliardele de ani din geologie insa NU pot fi reproduse experimental. De aceea eu le calific la presupozitii, banuieli.
@ Andrei Voiculescu
In legatura cu straturile geologice si varsta lor, ele nu sunt “o teorie a erelor geologice” ci o evidenta obiectiva, materiala. Datarea radiometrica de care am amintit deja in acel articol se face nu numai prin procedeul izotopi mama/fiica, ci si prin datare izocronica (isochron dating). Cand am spus ca mai important chiar decat varstele adanci ale rocilor care se obtin prin datare radiometrica este diferenta de varsta dintre straturi, am vrut sa amintesc celor care sunt de partea YEC ca aceste straturi nu pot fi considerate ca fiind rezultatul potopului biblic. Si cand afirmi ca accepti ideea ca straturi mai adanci pot avea un million de ani vechime (desi sunt mai vechi de atat), intrebarea la care trebuie sa raspunzi are de-a face cu faptul ca in aceste roci adanci si vechi se gasesc fosile de organisme esalonate de la simple la complexe, de jos in sus. Din nou, potopul biblic nu poate forma o astfel de ordine in fosile.
In ce priveste argumentele teologice, ele sunt invocate inclusive de atei ca Dawkins sau Coyne, asa cum au fost invocate de Darwin, nu in perspectiva unei evolutii teiste, ci a uneia naturale. Probabil nu ai inteles nuanta pe care o dau atunci cand spun “argumente teologice pentru evolutie”, desi in articol cred ca am explicat. Evolutia se poate testa in laborator. De aceea s-a si facut o serie lunga de experimente cu prokaryote (bacterii) in speranta ca se va observa o evolutie dinspre prokaryote la eukaryote, insa acest lucru nu s-a intamplat inca. Atunci cand spunem “reproducere in laborator” sau “dovezi empirice” nu inseamna ca ne asteptam sa observam o evolutie de la prokaryote la om, ci se testeaza mecanismul presupus ca ar sta la baza evolutiei, ori eu zic ca aceste teste se tot fac de un timp incoace, insa fara rezultat.
Probabil ca nu pot fi rezultatul potopului. Mai ales ca eu nu cred intr-un potop global. Mi se pare stranie ideea ca Dumnezeu ar putea ucide intreaga populatie a planetei, inclusiv copiii nevinovati, doar ca sa ramana clanul lui Noe. Deci personal nu am nici o problema cu lipsa unui potop global, desi parintii bisericii au sustinut cu totii, fara exceptie din cate stiu, faptul ca potopul a fost universal.
In al doilea rand, faptul ca in aceste straturi se gasesc organisme esalonate de la simplu la complex de jos in sus nu stiu daca are mare relevanta. Sunt multe locuri pe pamant unde straturile nu sunt in ordinea corecta presupusa, iar evolutionistii explica asta prin faptul ca pamantul se mai “framanta” la unele cutremure, cataclisme. In unele locuri chiar se vad urme ale unor asemenea cataclisme, dar in alte locuri aceste urme lipsesc cu desavarsire. Oricum, evolutionistii o intorc cum vor ei ca sa le explice lor teoria.
Cat priveste testarea evolutiei in laborator, evident ca nu s-a observat dar evolutionistii probabil ca sustin si aici ca e nevoie de anumite conditii speciale care au fost in trecut pe pamant etc.
Pe mine, sincer va spun, nu ma impresioneaza metodele acestea de datare fiindca nu stim cum a creat dumnezeu pamantul la inceput. Miliardele de ani mi se par o gogorita, nu din cauza Bibliei, pe care oricum nu o interpretam literal, ci fiindca mi se par lucruri fara sens. Asta nu e stiinta, oricat ar vrea unii, fiindca nu poti observa lucruri care s-au intamplat pe parcursul miliardelor de ani, si, oricat de “sigure” ar fi aceste metode, va ramane intotdeauna un rest, o intrebare (si daca nu a fost asa? ). Ceea ce nu se intampla, evident, in cazul experimentelor din fizica testabile in laborator, deci repetabile ca fenomen.
Ca sa nu mai spun ca si cu datarea isocrona de care pomeniti, varstele sunt foarte discordante in functie de izotopii folositi, mergandu-se pana la diferente de datare de sute de milioane de ani. Ce incredere poti avea? Ei de fiecare data gasesc o explicatie. Exact ca in psihanaliza freudiana sau in marxism, explicam totul, nu conteaza discordantele evidente. Nu sunt un adept al YEC. Habar nu am cat de vechi e pamantul. Poate sa fie intr-adevar de 4,6 miliarde de ani, desi si varsta asta s-a tot schimbat in decursul timpului. Dar nici nu am incredere in atotputernicia stiintei de a-mi spune mie ce s-a intamplat acum nu stiu cate miliarde de ani. Dvs insiva spuneti ca cunoastem prea putin despre viata si corpul uman ca sa stim exact cum e cu ADN-ul junk sau retrovirusurile etc. Si intr-adevar asa e: cunoastem putin. Pana de curand NU s-a stiut de exemplu ca ulcerul e cauzat de o bacterie numita helicobacter. Un fapt care pare banal. Pai daca despre corpul uman care e la indemana noastra si e prezent in fata noastra cunoastem inca atat de putin, atunci cum vreti sa am eu incredere in metode care imi spun ce a fost acum miliarde de ani ? Nu vi se pare absurd ?
@ Andrei Voiculescu
Doar ca sa lămuresc: nu sunt un adept al scientismului. Iar de scepticism nu duc lipsa…
Daca respingi argumentele teologice impotriva creatiei fiat, consecventa ar trebui sa te impinga sa respingi si argumentele teologice impotriva teoriei evolutiei.
“Cunoastem prea putin despre viata pentru a ne pronunta asupra unui organism [inlocuieste cu lege naturala sau ecosistem] ca este imperfect, neadaptat, vicios si crud fata de alte organisme, conceput in mod gresit”.
Daca totusi consideri evolutia din stramosi comuni incompatibila cu Dumnezeul Bibliei, atunci ar trebui sa dai aceeasi libertate savantilor.
“nu exista un singur fel de creationism”. Prin asta distrugi orice sansa de a transforma creationismul intr-o ipoteza falsificabila. Cu toate astea, cred ca accepti faptul ca aceste argumente filozofice sunt valabile in dreptul YEC.
Referitor la organe vestigiale, criteriul nu este inutilitatea ci evidente ale pierderii functiei initiale. Femurul minuscul al balenei inteleg ca are rolul de a sustine organele genitale, dar nu poti ignora faptul ca la restul mamiferelor femurul are cu totul alta functie; apoi balena are informatia genetica pt picioruse cu degete, inca o dovada ca membrele inferioare s-au atrofiat si au dobandit functii noi.
Marcus, in seara asta lucrez tarziu. Răspund la toate întrebările mâine.
Marcus,
Desigur ca resping si argumentele de sorginte teologica împotriva TE. Eu nu folosesc astfel de argumente, ci ma interesează evidentele empirice si semnificatia lor.
Dumnezeul Bibliei este o reflecție culturală cu privire la Dumnezeu. Eu accept ideea unui Dumnezeu Creator al Universului, a vieții, si a unei creatii fiat în timp adânc, si accept si ideea de “strămoși”, adică de filiație prin speciatie, ca aptitudine de adaptare a organismelor la mediu, dar resping ideea de macroevolutie si de strămoș comun universal.
Cunosc ce se înțelege prin “vestigial”, insa asa cum la om se identificaseră peste o suta optzeci de “organe vestigiale”, tot asa ceea ce a fost numit “picioruțele balenei” este o extrapolare nefericita. Informația genetica a fost si încă este greșit interpretata. Atacurile vulgare a unui Dan Graur si ale altor darwinisti hard-core impotriva oamenilor de știința care au lucrat si încă lucrează la proiectul ENCODE, precum si rezistența impotriva acceptării studiilor in epigenetica unde as aminti-o pe Eva Jablonka pe lângă mulți alții ma fac sa fiu mult mai prudent in afirmații.