Intr-o replica adresata in principal mie, desi au fost si altii care s-au simtit vizati, amicul Edi sugereaza ca as face o “confuzie fundamentala” intre axioma si dogma. Dansul vorbea de pe pozitia de adept al Neo-Darwinismului care, in conceptia sa, se bazeaza pe axiome, pe cand eu, care ma situez pe o pozitie critica fata de Neo-Darwinism, eram caracterizat ca fiind un sclav al dogmei. Eu am raspuns cu ceva de genul “pot sa demonstrez ca Neo-Darwinismul este o dogma”, la care a urmat replica “bring it on, make my day”. Voi incerca sa raspund invitatiei cu aceasta serie scurta de articole pe tema “Cand 2+2=5”.
DEX-ul descrie dogma ca fiind: 1.Învățătură, teză etc. fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă și impusă ca adevăr incontestabil.
Neo-Darwinismul nu este o religie, dar este o teza, o doctrina care este considerata imuabila si este impusa ca adevar incontestabil, nu atat de oamenii de stiinta, cat de activistii materialisti. Desi in aparenta se face caz de “metoda stiintifica” folosita, cunoscuta si ca naturalism metodologic, Darwinismul si Neo-Darwinismul sunt perfuzate de aluzii care il vizeaza intr-un fel sau altul pe Dumnezeu, asa cum am amintit intr-un articol precedent. Neo-Darwinismul se sustrage nepermisibil de la principiul falsificabilitatii stabilit de Karl Popper. Scuza invocata de regula este ca “evolutia lucreaza pe perioade a milioane de ani, de aceea nu se poate testa in laborator”. Cu toate acestea, cand evidentele empirice arata fara dubiu modificari extrem de rapide, Neo-Darwinismul aduce noi ipoteze pentru a explica si aceste evolutii rapide si a mentine infailibilitatea teoriei, ceea ce de fapt rezulta intr-o teorie nefalsificabila si nestiintifica. Amintesc in cele ce urmeaza cateva dogme ale Neo-Darwinismului.
Dogma1. Stramosul comun universal
Pana la mijlocul secolului al XIX-lea “argumentul din design” era larg acceptat. William Paley ofera in cartea sa, Teologia Naturala (1802), argumente solide in favoarea unui Creator ca sursa si sustinator al vietii. Darwin, care a citit lucrarile lui Paley in anii formarii sale academice si a fost de acord cu ideea unui Creator, in urma calatoriei de cinci ani in jurul lumii pe goeleta Beagle concepe ideea ca nu a fost nevoie de un Creator, ca speciile pe care le-a observat se trageau din alte specii, ca ele s-au diferentiat de stramosii lor prin izolare geografica si adaptare la noul mediu, asta ducandu-l la ideea ca toate speciile se trag din stramosi comuni. Fara sa aiba o explicatie in ce priveste mecanismele modificarii organismelor si ereditatii, Darwin concepe ideea descendentei cu modificare pe baza selectiei naturale. Conceptia de selectie naturala a izvorat din ideea ca in natura exista o constanta lupta pentru supravietuire si ca in aceasta lupta cei slabi sunt eliminati, pe cand cei puternici rezista si sunt capabili sa se inmulteasca. El a sustinut ca daca se merge inapoi in timp, se poate trage concluzia ca toate speciile descind de fapt dintr-un singur stramos comun, un organism unicelular. Acesta este un exemplu de gandire inductiva, la care Karl Popper (1902-1994) atrage atentia ca nu este modul corect de investigatie a naturii pentru ca poate duce la concluzii gresite. Popper stabileste principiul falsificabilitatii ca mod de validare a unei teorii. Observatiile sunt urmate de ipoteze, care apoi sunt supuse testarii empirice, si abia dupa ce ipotezele se dovedesc a oferi rezultate constante, se contureaza o teorie, care si ea ramane mereu sub imperiul testarii si verificarii. Pe masura ce noi date si descoperiri devin disponibile, teoriile se confrunta cu acestea si daca nu rezista noilor evidente, ele trebuie abandonate. Totusi, conceptul unui stramos comun universal nu a fost, si nici nu poate fi, testat in mod empiric. Nu se cunoaste nici macar presupusul stramos comun al omului si cimpanzeului, cu atat mai putin se poate scruta un trecut al vietii estimat la o vechime de 3.5 miliarde de ani. A te atinge insa de acest precept, a-l expune ca ceva ce tine mai mult de domeniul povestilor, este tabu. La fel de tabu este orice mentiune a ideilor de Dumnezeu sau creatie, asa cum de curand s-a intamplat cu un articol publicat si apoi retras datorita reclamatiilor. Ideea stramosului comun universal este impusa prin, si de catre, comunitatea stiintifica fara nici un test empiric. “Este singura si cea mai buna explicatie posibila”, spun evolutionistii, dar asta este doar o dogma care trebuie acceptata (prin credinta).
Dogma 2. Mutatiile aleatorii sunt sursa inovatiilor care duc la aparitia de noi organisme
Dupa inceputul timid dar genial al lui Gregor Mendel (1822-1884) de a descifra mecanismul de transmitere ereditara a caracteristicilor unui organism, Hugo de Vries (1848-1935) redescopera lucrarile lui Mendel si le supune la test. El conduce si propriile sale experimente si descopera ca inovatii transmisibile apar uneori in mod neasteptat, ceea ce l-a determinat sa inventeze termenul de “mutatii”. Ceea ce el si altii descopera nu sunt totusi acele modificari la care se gandise Darwin, asadar ei nu au considerat ca mutatiile erau ceea ce lipsea in teoria lui Darwin, ceva ce ar fi explicat sursa inovatiilor. Unii au propus sa se renunte la ideea de selectie naturala si au avansat alte teorii modeste care sa explice descendenta, totusi, Darwinismul nu a fost inlocuit cu altceva. Confruntat cu noile descoperiri care aveau de-a face cu transmiterea genetica a caracteristicilor individuale, Darwinismul se afla in complete ruina si avea nevoie de o reparatie capitala pe la anii 1930. La una din conventiile Societatii Americane de Geologie in 1941, s-a ridicat problema unificarii eforturilor diferitilor oameni de stiinta din genetica, paleontologie, taxonomie, etc. pentru a se reformula o teorie a evolutiei care sa tina cont de cunostintele la acea ora, astfel se grefeaza pe scheletul teoriei lui Darwin ceea ce avea sa fie cunoscuta ca Sinteza Evolutionara Moderna, sau in limbaj popular Neo-Darwinism. Printre protagonistii acestei coalitii se numara geneticienii Theodosius Dobzhansky si G. Leddyard Stebbins, paleontologii George Gaylord Simpson si Glen L. Jepsen, zoologii Ernst Mayr si Julian Huxley, si matematicienii geneticieni Sir Ronald A. Fisher si Sewall Wright.
Neo-Darwinismul a respins ipoteza lui Darwin (desi Darwin a intuit corect) ca mediul ar influenta sau determina modificari genetice transmisibile, si mai ales a respins mostenirea caracteristicilor dobandite de un organism in cursul vietii, idee care venea de la Lamark si pe care Darwin a acceptat-o intr-o anumita masura. Cunoscandu-se componenta genelor si diferenta dintre celulele somatice si cele germinale (reproductive), Neo-Darwinistii au sustinut ca inovatiile care se transmit sunt cele care se produc in celulele germinale prin mutatii aleatorii. Insa capacitatea mutatiilor aleatorii de a produce informatie noua specifica si functionala este o dogma! Cateva explicatii sunt necesare.
Despre sistemele de informatie care stau la baza tuturor proceselor vietii voi reveni alta data, pe larg. Aici amintesc doar ca la vremea cand a fost elaborata sinteza evolutionara moderna, mutatiile nu aveau sensul largit de astazi, ci erau intelese ca fiind greseli de copiere a ADN-ului in procesul de reproducere. Aceste erori, care se produc cu un ritm de aproximativ 1 greseala la 10000 de copieri, a fost singura optiune a Neo-Darwinistilor de a explica dezvoltarea vietii de la un organism unicelular la complexitatea formelor de viata observabile. Caracteristic acestei dogme este ideea ca mutatiile se produc la intamplare si nu au nici o legatura cu nevoile organismului. Astazi stim ca mutatiile sunt in general daunatoare organismului, arareori sunt de un adevarat folos si uneori sunt pur si simplu letale. O mutatie pozitiva este acea mutatie care ofera un avantaj organismului in vederea reproducerii si supravietuirii. Urmand intuitia lui Darwin, care credea ca selectia naturala prezerva chiar si cea mai slaba modificare pe care apoi o multiplica la scara unei intregi populatii, Neo-Darwinismul a pus mare pret pe aceste mutatii singulare, extrapoland ca selectia naturala le retine una cate una in genom pana cand ele sunt capabile sa duca la schimbari majore. Fisher si Wright au fost printre parintii geneticii populatiilor, dar niciodata nu s-au inteles intre ei, avand conceptii total opuse cu privire la mecanismul evolutiei. Ambii au elaborat modele matematice, pur teoretice, prin care doreau sa ofere suport teoriei lui Darwin. In timp ce Wright era un adept al mutatiilor aleatorii care nu au nici o legatura cu nevoile organismului, Fisher sustinea ca mediul este acel ce determina mutatii adaptive in genom. Fisher a calculat probabilitatea ca o mutatie pozitiva sa se fixeze, transmita, si apoi sa caracterizeze o intreaga populatie si a avertizat ca o singura mutatie nu are aproape nici o sansa sa fie selectata si sa se fixeze intr-o populatie, ci este nevoie de un sir considerabil de mutatii pozitive succesive, ceea ce nu s-a observat niciodata pana acum. Calculele facute de Fisher arata ca Darwin a gresit cand a crezut ca orice modificare, cat de mica, va fi selectata si va fi transmisa urmasilor, ceea ce de altfel a crezut si Dobzhansky. Fisher a fost adeptul mutatiilor adaptive, ca raspuns al organismului fata de stringentele mediului. Cum unii adepti ai neo-darwinismului bat moneda pe faptul ca teoria evolutiei se bazeaza pe modele matematice, in articolul urmator voi expune o mostra de calcul al probabilitatilor in genetica bazat pe teoria lui Fisher.
(va urma)
